Constatând că proaspeţii absolvenţi nu se pot angaja din cauză că agenţii economici cer vechime în muncă, Doina Pană a propus ca stagiile de practică să fie plătite şi considerate ulterior ca experienţă în domeniu.
La Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţii Promoţiei 2013 a fost prezent şi ministrul Doina Pană, care a declarat că-şi aminteşte cu nostalgie prima ediţie a burselor pentru liceeni, organizat la Colegiul Tehnic INFOEL, pe vremea când ea era directorul acestei unităţii şcolare.
Deşi s-a arătat mulţumită de numărul mare de agenţi economici ce s-au prezentat la eveniment şi de numărul de locuri de muncă disponibile în judeţ, aceasta a recunoscut că există o problemă în angajarea absolvenţilor: nu au vechime în muncă, lucru cerut de majoritatea celor ce vor să-i angajeze.
„Durerea noastră cea mare sunt tinerii, şi aşa cum ne-am asumat prin programul de guvernare, vom veni cu facilităţi pentru tineri, chiar dacă încă acestea nu au fost prinse în acest an bugetar. În anul următor sigur va apare. Şi vreau să vă spun un lucru care-l consider foarte bun. Eu sunt unul dintre coiniţiatori, împreună cu doamna Câmpeanu (n.r. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu), a unei legi care a înaintat de la Guvern spre Parlament, prin care stagiilde practică să fie recunoscute ca vechime în muncă. şi să fie retribuiţi studenţii care fac acele stagii de practică. Una din cele mai mari probleme este că peste tot, angajatorii le cer absolvenţilor să aibă experienţă, ori ei nu aveau unde să îşi facă această experienţă. Se va aplica legea tuturor studenţilor absolvenţi de facultăţi, indiferent de specializare” a declarat Doina Pană.
Aşadar, dacă legea va fi aprobată, stagiile de practică vor fi plătite şi vor constitui vechime în muncă.
Ministrul a mai declarat că susţine inclusiv legea prin care şi voluntariatul să fie recunoscut ca vechime în muncă.