Pentru o mai bună colaborare între autorităţile române şi cele chineze ieri a fost semnat un memorandum de colaborare. Acesta vizează mai multe domenii legate de păduri, conservarea zonelor umede şi protecţia vieţii sălbatice.
Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură în Guvernul României a semnat ieri alături de Zhao Shucong, administrator al Administraţiei de Stat pentru Silvicultură din Republica Populară Chineză şi de Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, un Memorandum de înţelegere.
Actul vizează întărirea relaţiilor de colaborare între cele trei părţi şi se orientează spre mai multe domenii: conservarea zonelor umede şi păstrarea acestora, politicile şi legislaţia pădurilor, educaţia şi cercetarea în domeniul pădurilor, managementul sustenabil al pădurilor ca măsură de reducere a gazelor cu efect de seră, reconstrucţia ecologică şi reabilitarea terenurilor degradate, reforma şi dezvoltarea silviculturii în mediul rural şi protecţia pădurilor.
"Sunt convinsă că, prin punerea în aplicare a formelor de cooperare stabilite prin Memorandum, ambele părţi vor avea de câştigat şi că schimburile de specialişti în domeniu, de informaţii tehnice şi de rezultate ale cercetărilor vor duce la realizarea unor proiecte comune benefice pentru ambele părţi. Prezenţa în România a domnului Zhao Shucong şi a delegaţiei oficiale pe care o conduce reprezintă o etapă importantă în întărirea relaţiilor româno-chineze şi un moment crucial în colaborarea noastră în domeniul protecţiei şi gestionării durabile a patrimoniului silvic şi a domeniilor conexe, tematică de interes maxim, atât pentru cele două părţi, cât şi la nivel global", a declarat ministrul Doina Pană la semnarea memorandumului cu reprezentantul Republicii Populare Chineze.