David Szilagiy a dispărut de acasă în data de 27 martie. Copilul a fost dat în urmărire naţională şi ieri a fost găsit la Bistriţa. O altă minoră, de 13 ani, din Sărata, a plecat de acasă în 1 aprilie şi a fost găsită vineri în localitatea Balta, judeţul Mureş.
Băiatul de 13 ani este din localitatea Bonţida, judeţul Cluj. Minorul a plecat de acasă săptămâna trecută după ce mama lui a aflat că a lipsit în ultimele două săptămâni de la şcoală.
Poliţiştii au început imediat căutările, verificând orice pistă care îi putea ajuta să îl căsească pe minor. Acesta a fost găsit ieri în Bistriţa de către polițiști care l-au dus şi încredinţat părinţilor.
O altă minoră, tot de 13 ani, din localtiatea Sărata, a fost dată în urmărire naţională în data de 1 aprilie. Aceasta a dispărut de acasă şi, disperaţi, părinţii au cerut ajutorul oamenilor legii.
Căutările au dat rezultate şi copila a fost găsită vineri în localitatea Balta din judeţul Mureş. Oamenii legii au dus fata înapoi în Sărata la părinţii care o aşteptau cu sufletul la gură.