Liberalul îl susţine pe primarul Ovidiu Creţu în lupta cu Agenţia Naţională de Integritate şi speră ca acesta să iasă învingător şi să nu aibă niciun fel de problemă în ceea ce priveşte mandatul pe care îl deţine.
"Personal sunt alături de Ovidiu Creţu. Nu ar merita un asemenea final. Ar fi şi un mod destul de neechitabil să termine aşa. Pot să vă spun că ar fi un gol teribil la nivel administrativ, ar fi o încurcătură nedorită. Nu-mi doresc ca domnul Ovidiu Creţu să nu îşi încheie mandatul", a declarat preşedintele organizaţiei municipale a PNL, Dorin Dobra într-o conferinţă de presă.
Ovidiu Creţu a fost găsit incompatibil cu funcţia pe care o deţine de Agenţia Naţională de Integritate care i-a imputat faptul că în perioada octombrie 2012 - ianuarie 2013 ar fi deţinut simultan funcţia de primar al Bistriţei şi pe cea de e "reprezentant asociat persoană juridică" în cadrul S.C. Business Park Sud S.R.L.
Creţu a apelat la instanţă pentru a-şi face dreptate, iar magistraţii Curţii de Apel Cluj au dat o sentinţă nefavorabilă edilului.
Primarul va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi dacă nici acolo nu va avea sorţi de izbândă şi nu va câştiga este posibil să îşi piardă mandatul şi dreptul de a mai candida pentru vreo funcţie publică în următorii trei ani.