Potrivit directorului Agenţiei de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa-Năsăud, Sorin Roşu Mareş, până în momentul de faţă în judeţul nostru au fost depuse 6 proiecte pentru ferme de familie. Acestora li se acordă până la 50.000 de euro sprijin nerambursabil prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
În cadrul unei conferinţe de presă, directorul APDRP BN, Sorin Roşu Mareş, a declarat că din 25 iunie până pe 14 august are loc o nouă sesiune de depunere de proiecte pe Măsura 121.
La nivel naţional, în cadrul sesiunii, pentru care sunt alocate 50 milioane euro, vor fi finanţate aproximativ 1.000 de ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin PNDR.
Până în momentul de faţă, în judeţul nostru au fost depuse doar 6 proiecte pentru ferme de familie (ferme de vaci de lapte şi culturi).
Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei măsuri, disponibil pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.