Lupta pentru candidatura la funcţia de primar mocneşte ca un foc în PNL! Deşi liderii partidului au anunţat clar că sondajul va spune cine este candidatul PNL-ului pentru alegerile locale, sunt unii liberali care au furat startul şi deja vorbesc despre planurile lor pentru Bistriţa. Acest lucru nu este privit cu cei mai buni ochi de toţi liberalii.
Alin Seserman şi Viorica Calo sunt cei care deja şi-au lansat pagini pe Facebook prin care îşi promovează ideile şi planurile pentru Bistriţa, dacă ei ar ajunge în funcţia de primar. Deşi PNL-ul nu a ales încă cine va fi candidatul pentru alegerile de anul viitor şi cine va fi cel care se va lupta pentru fotoliul de primar al Bistriţei, unii dintre liberali deja se antrenează de pe margine pentru campania electorală ce va începe anul viitor.
„La Bistrița sunt colegi care și-au exprimat intenția de a candida, nu s-a deliberat într-un for decizional pe tema cine va intra în sondaje sau cine va fi candidatul. Consultând spațiul online, sunt colegi nerăbdători care își anunță intențiile de candidaturi și programe. Sunt demersuri care la acest moment nu au decizii ale forurilor de conducere ale partidului, sunt demersuri individuale, oamenii vor să devină mai interesanți, mai atractivi. După ziua de sâmbătă se va intra într-un calendar mult mai precis. Suntem preocupați la modul cel mai serios de a veni cu un candidat și cu un program care să reflecte spiritul PNL și ceea ce am susținut că trebuie făcut pentru Bistrița. Nu vom inventa lucruri gen Crețu, știm ce îi doare pe oameni și lucrurile acestea le vom cuprinde într-un program. E nevoie de un program serios și de oameni serioși, responsabili", a declarat Gheorghe Tuţă la o conferinţă de presă.
La fel de nemulţumit este şi Sorin Hangan care, deşi spune că nu este deranjat de faptul că unii deja se promovează explică totuşi că nu este corect să fie folosită sigla partidului.
„Reclama e sufletul comerțului, n-am niciun fel de problemă vizavi de colegii care vor să se promoveze așa, mai profi, însă din punctul meu de vedere nu este corect să folosești sigla partidului atâta vreme cât organizația nu a stabilit candidații. Oricine poate să se promoveze, că e băiat deștept, că e un dascăl bun, că face căsuțe de plastic sau de lemn, altfel mi se pare un demers neloial vizavi de colegii care așteaptă să vadă cine va fi candidatul", a explicat Sorin Hangan.
Întrebat ce părere are despre faptul că Alin Seserman şi Viorica Calo au furat deja startul, Hangan a explicat simplu: „se pare că sunt cei mai nerăbdători sau mai disperați".