Crin Pântea, directorul DGFP BN, a declarat astăzi, în şedinţa de Colegiu Prefectural, că nu este normal ca foarte multe firme să ceară intrarea în insolvenţă şi apoi să uite de datoriile pe care le au faţă de Fisc.
Şeful de la Finanţe, Crin Pântea, este supărat că sumele pe care le încasează instituţia pe care o conduce de la firmele aflate în insolvenţă sunt extrem de mici.
"Sumele pe care le încasăm după ce aceste firme intră în insolvenţă sunt extrem de mici, de 4 -5 la sută. Nu am reuşit să aduc relaţia cu administratorii judiciari la nivelul la care mi-am dorit, acest lucru este însă principala mea preocupare în acest moment. E imposibil să intre firme în insolvenţă, să fie protejate de Legea 85 şi apoi să uite de datoriile pe care le au faţă de Fisc. Nu este normal, toată lumea cere mai nou insolvenţa", declara Crin Pântea, astăzi, în timpul şedinţei de Colegiu Prefectural.
Directorul general al Finanţelor Publice a anunţat că, de la începutul anului şi până în prezent, 2012 firme din Bistrița-Năsăud au intrat în insolvenţă. Cifra este foarte mare, având în vedere că anul trecut, conform declarațiilor lui Pântea, 1564 de societăţi au cerut intrarea în insolvenţă, numărul insolvențelor din acest an fiind deja îngrijorător de mare.
Acesta a mai explicat că insolvenţa este folosită tot mai des în ultima perioadă de către companiile care vor să scape de faliment dar că acest lucru nu este în avantajul celor de la Finanţe, întrucât statul nu mai reuşeşte să recupereze decât sume foarte mici din cele pe care aceste firme le datorează statului.