Reprezentantii Directiei Silvice Bistrita-Nasaud pun in vanzare in zilele urmatoare 200 de pomi de Craciun si braduti in ghivece. Acestia vor putea fi gasiti in diferite puncte ale orasului, cu preturi incepand de la 20 de lei si pana la 75 lei bucata.
Craciunul se apropie! Pentru ca aceasta sarbatoare sa fie completa, in casele fiecarui bistritean trebuie sa fie si cate un brad.
Reprezentantii Directiei Silvice Bistrita-Nasaud pun la dispozitia bistritenilor, incepand de zilele viitoare, peste 200 de brazi de diferite dimensiuni.
Preturile sunt modice, tinand cont ca pretul unui brad incepe de la 20 lei bucata. Pentru bistritenii - ecologisti vor fi pusi in vanzare molizi argintii, in ghiveci, la pretul de 75 de lei bucata.
“Bradul cu inaltimea intre 0.7 - 1.3 m costa 20 lei, cei cu inaltimea intre 1.3 - 2.0 m ajung la 25 lei, iar brazii intre 2.0 - 3.0 m vor fi 30 lei. Molizii cu inaltimea intre 0.7 - 1.3 m vor fi 10 lei, cei cu inaltimea intre 1.3 - 2.0 m vor costa 15 lei, iar pentru molid cu inaltimea cuprinsa intre 2.0 - 3.0 m pretul va fi de 20 lei”, ne-au transmis reprezentantii Directiei Silvice.
Directia Silvica mai pune la dispozitia bistritenilor si brazi in ghiveci. Pretul unui molid argintiu in ghiveci, cu inaltime de aproape 70 de centimetri, cu tot cu ghiveci, ajunge la 75 de lei bucata, iar un molid argintiu cu balot de pamant la radacina costa 55 de lei bucata.
“Acesti puieti ornamentali sunt disponibili la Pepiniera Sarata. Va incurajam sa cumparati acesti braduti vii in ghiveci (sau cu balot de pamant, daca doriti sa ii plantati in gradina proprie sau intr-un ghiveci pe care il aveti deja acasa), pentru ca va vor bucura ani de-a randul cu frumusetea si vigoarea lor”, ne sfatuiesc reprezentantii Directiei Silvice.