Florin Moldovan, managerul judeţului Bistriţa-Năsăud, spune că în luna septembrie va începe colectarea selectivă a gunoaielor. Cu toate că bistriţenii au început deja să arunce gunoiul în containerele noi, managerul anunţă că până în 15 septembrie se vor folosi pubelele vechi.
Containerele semiîngropate au iscat de la început nemulţumirea bistriţenilor. Nemulţumirile cetăţenilor erau legate atât de faptul că spaţiul verde este distrus pentru amplasarea acestora cât şi de lucrările muncitorilor care au omis anumite aspecte şi s-au trezit că au spart ţevi puse de puţin timp. Ba mai mult, proprietarii de pe strada Iasomiei i-au alungat pe muncitori pentru că erau nemulţumiţi de locul unde era prevăzută amplasarea containerelor.
Managerul judeţului îi roagă pe bistriţeni să mai aibă puţină răbdare până când proiectul va fi terminat. „Locaţiile în care au fost amplasate containerele s-au stabilit prin hotărâre de Consiliu Local. În momentul de faţă proiectul nu este finalizat şi ştim că se creează nemulţumiri, însă sperăm ca oamenii să fie răbdători pentru că suntem încă în şantier. Astfel, până în data de 15 septembrie colectarea se va face vechile containere”, a declarat managerul judeţului, Florin Moldovan.
În acest moment, din spusele acestuia situaţii mai delicate au fost întâmpinate în două dintre locaţiile stabilite: pe strada Lalelelor unde Garda de Mediu a oprit lucrările pentru că săpăturile au scos la iveală un depozit de păcură şi pe strada Iasomiei unde locatarii i-au alungat pe muncitori, nemulţumiţi fiind de locul unde s-a decis amplasarea pubelelor.
Pentru aceste lucrări Consiliul Judeţean va plăti 34 de milioane de lei. Investiţia include 2.300 de containere, dintre care 212 pentru deşeuri mixte, 968 pentru hârtie, 90 pentru sticlă şi 968 pentru deşeuri din plastic şi metal. De asemenea, 82.000 de pubele vor fi distribuite populaţiei în vederea colectării deşeurilor.
Iniţial, în Bistriţa, proiectanţii au propus peste 1.300 de locaţii în care să fie amplasate aceste containere însă în cele din urmă s-a stabilit să fie montate doar în aproximativ 260 de locaţii.
Foto: arhivă