Rezultatele la cea de-a doua sesiune de la Bac sunt din nou dezastruoase! Din cei peste 1400 de elevi care au sustinut examenul de bacalaureat doar 17,41% l-au promovat.
In urma cu putin timp s-au afisat rezultate de la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, iar pe chipurile elevilor nu se poate citi decat suparare si dezamagire.
Daca multi dintre elevi se asteptau ca in aceasta sesiune examenele sa fie unele mult mai usoare, se pare ca nu a fost deloc asa. Conform specialistilor subiectele au fost la fel de dificile ca si in prima sesiune a bacalaureatului.
Din cei 1784 care s-au inscris si care trebuiau sa sustina in aceasta perioada examene, nu s-au prezentat decat 1409. Dintre acestia 1162 nu si-au luat examenele.
"La cea de-a doua sesiune a bacalaureatului s-au inscris un numar de 1784 de elevi, insa 375 dintre ei nu s-au prezentat. Au fost respinsi un numar de 1162 de elevi, iar admisi 242. Rata de promovabilitate pe raza judetului este de 17,41%", a declarat inspectorul adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud prof. Mircea Romocea.
Doi elevi au fost dati afara din examen din cauza ca au fost prinsi copiind. Acestia nu vor mai putea sa-si sustina Bac-ul decat peste doi ani.