Un bărbat aflat la volanul unui autoturism Audi a accidentat azi-noapte un autoturism aflat pe marginea drumului. Accidentul a avut loc la ieşirea din Livezile spre Bârgău şi din fericire nimeni nu a fost rănit în urma impactului.
Azi-noapte, în jurul orei 01.30, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină în localitatea Livezile unde a avut loc un accident rutier. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Ambulanţei.
"Este vorba despre o tamponare. Un autoturism Audi înmatriculat în judeţul Caraş Severin a accidentat o altă maşină care era parcată pe marginea drumului. În urma impactului nu a fost nimeni rănit, fiind înregistrate doar pagube materiale", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, insp. Antonela Pop.
Şoferul maşinii Audi a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Polţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte care au dus la producerea accidentului.