Zilnic din comunicatele poliţiei nu lipsesc tinerii inconştienţi care se urcă la volanul autoturismelor fără a avea permis de conducere. Riscul ca inconştienţa acestora să facă victime este maxim.
Doar ieri au fost depistaţi cu nereguli de poliţiştii din judeţ doi tineri. Unul se afla la volanul autoturismului fără a avea permis, iar celălalt circula cu numerele provizorii expirate. Conform informaţiilor transmise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, "La data de 3 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier au depistat pe raza municipiului Bistriţa un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Budacu de Jos, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
La aceeaşi dată, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Beclean au depistat, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Poienile Zagrei, care conducea pe DN 17, în localitatea Beclean, un autoturism ale cărui numere provizorii erau expirate".
Pentru cei doi tineri poliţiştii au întocmit dosare penale sub săvârşirea infracţiunilor de ,,Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, respectiv ,,Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.