Neatenţia şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum au făcut ca un şofer de TIR să piardă controlul volanului şi să ajungă direct în şanţ. Nu s-au înregistrat victime, însă şoferul s-a ales cu o sperietură zdravănă.
În această dimineaţă, pe DN17, la nivel cu trecerea de cale ferată din localitatea Livezile, un TIR a intrat în şanţ.
Din informaţiile transmise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, se pare că şoferul ar fi apăsat pedala de acceleraţie, remorca a interat în balans, iar acesta a pierdut controlul volanului şi a ajuns în şanţ.
„Pe fondul neatenţiei şi al neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui TIR înmatriculat în Suceava a pierdut controlul volanului şi a ajuns în şanţ”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro subinsp. Virginia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Şoferul are 53 de ani şi este din judeţul Suceava. Din fericire, incidentul nu a produs victime, şoferul alegându-se doar cu o sperietură zdravănă.
Circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate preţ de aproximativ o oră, timp în care echipajul de tractări auto a scos autotrenul din şanţ.