Dacă o suspectezi pe soţia ta că te înşeală sau ai impresia că între voi există un amant – ai două variante: fie te apuci singur să faci cercetări, fie apelezi la o agenţie de detectivi particulari. Costurile, însă, nu sunt pentru buzunarele oricui: 25 de euro costă o oră de supraveghere sau urmărire a unei persoane.
„Din câte ştim, suntem singura agenţie de detectivi particulari din Bistriţa. A mai existat o firmă de detectivi dar a dat faliment” afirmă Gheorghe Tomşa, administratorul agenţiei cu un nume predestinat: Legenda Vie.
Administratorul ei, Gheorghe Tomşa, se poate lăuda cu peste 30 de ani de experienţă în Poliţia Judiciară iar după ce a ieşit la pensie, ca să nu se plictisească sau să-şi piardă îndemânarea – şi-a înfiinţat propria agenţie de detectivi particulari. Deşi pare spectaculoasă şi plină de mistere, meseria unui detectiv particular nu seamănă nici pe departe cu ceea ce vedem în filme, ne asigură Gheorghe Tomşa.
Viaţa bate întotdeauna filmul iar munca unui detectiv implică multă răbdare şi pregătire specializată. Gheorghe Tomşa povesteşte că sunt foarte puţini bistriţenii care apelează la agenţia sa pentru infidelităţi. Pentru că preţurile sunt destul de piperate (chiar dacă pe măsura efortului depus), bistriţenii preferă să-şi „spele rufele infidelităţii în familie”.
Majoritatea clienţilor care îl abordează, o fac pentru cazuri economice: verificări de firme sau de CV-uri, recuperarea unor bunuri sau debite, antecedente comerciale ale unor parteneri de afaceri, investigaţii privind concurenţa sau verificarea unor declaraţii – sunt doar câteva dintre activităţile pe care Gheorghe Tomşa şi colaboratorii săi le pun la dispoziţia clienţilor asigurând cea mai mare discreţie posibilă.
La solicitarea unui client, firma de detectivi particulari din Bistriţa poate s-o verifice şi pe viitoarea noră, poate să facă cercetări referitoare la copiii care urmează să fie înfiaţi sau poate identifica rude dispărute. Dacă le solicitaţi, detectivii bistriţeni pot chiar şi să dezvăluie comportamentul, anturajul şi preocupările ascunse ale copiilor voştri.
„Am rezistat pe piaţă pentru că îmi fac treaba foarte bine iar clienţii au plecat de la mine mulţumiţi” este convingerea detectivului particular care afirmă că preţurile pentru serviciile pe care le oferă depind, toate, de timpul necesar investigaţiilor: „Dacă este necesar mai mult timp pentru rezolvarea unui caz, atunci serviciile de investigaţii sunt mai scumpe. Dacă totul se rezolvă repede, atunci costurile sunt reduse. Oricum, preţurile se negociază cu fiecare client în parte, în funcţie de dificultatea şi particularitatea cazului...” mai spune Gheorghe Tomşa.
Deseori, detectivul bistriţean apelează la surse doar de el cunoscute pe care le plăteşte pentru informaţiile furnizate. Programul nu este fix: uneori este de muncă o oră sau două, la amiază, alteori ai de urmărit pe câte cineva o noapte întreagă.
Practicând această meserie de foarte mulţi ani, Gheorghe Tomşa s-a confruntat cu atâtea cazuri încât nimic nu i se pare spectaculos. Pentru oamenii de rând, însă, detectivul rămâne o figură cât se poate de spectaculoasă şi misterioasă.