Cine a fost acolo și a avut ochi să vadă a observat, involuntar, câteva secvențe comportamentale și de atitudine care exprimă totul: când ești la putere, lumea face sluj, se închină la tine mai ceva ca la sfintele moaște, iar când la butoane sunt alții te scalzi într-un celebru anonimat, de nici cei care până ieri făceau moarte de om să ți se închine, în noua ta ipostază nu te mai recunosc și se prefac cu nonșalanță că nu au băgat de seamă prezența ta. Nu e nimic nou sub soare în această simplă constatare, doar că, în cazul lui Ioan Oltean, a fost extrem de vizibil atât comportamentul umil, de cetățean credincios, parcă neobișnuit să observe că e mai mare coada la închinat la moaștele sfinte decât la pupat mâna lui și la luatul scamelor reale și imaginare de către unii sau alții dornici să prindă, cândva, măcar o privire de la stăpân, cât și al celor care, până mai ieri, făceau ca raportul cozilor să fie invers. Nu cred că e simplu să te numești Ioan Oltean. Nu cred că e deloc simplu să constați că lumea nu dă buluc să te salute, să-ți zâmbească fals și să te elogieze public. Nu cred că e comod, sub nici o formă, să știi că nu mai ești în grații: nici ale oamenilor simpli, care te-au privit ani la rând ca pe un zeu, nici ale propriilor tăi colegi. Iar duplicitarismul oamenilor care, până mai ieri ar fi făcut orice doar pentru a fi zăriți în preajma lui Ioan Oltean, spune multe, atât despre cei care îl manifestă, cât și despre cel care l-a generat, adică subiectul meu de studiu. Despre duplicitari, numai de bine, că nu merită să mă aplec asupra lor mai mult decât este cazul, iar despre cel care a generat comportamentul de acest gen la cei cărora le-a făcut hatârul să le permită să-i pupe mâna pot doar să remarc, pur subiectiv, cât de bine se potrivesc niște zicale din bătrâni: cum îți așterni așa dormi; spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești; semeni vânt, culegi furtună și lista poate continua. Cine vine să-mi spună că Ioan Oltean va reînvia din propria cenușă, aducând ca argument suprem faptul că a demonstrat de atâtea ori că el cade în picioare tot timpul, va trebui să îmi deseneze negru pe alb că personajul respectiv nu este suficient de uzat și obosit de propria sa mărime pentru a-și mai face avânt să lupte, să vină să dovedească, cu acte în regulă, că Ioan Oltean mai are pe cine conta pentru o revenire și multe alte lucruri, care fac diferența în politică, între a fi și a nu fi. Lui Ioan Oltean i s-au întors direct în față multele trădări, înfăptuite de-a lungul timpului, chiar trecând peste orice și oricine doar pentru a fi el sus. Lui Ioan Oltean îi iese pe nas imaginea de zeu pe care și-a construit-o, în timp, în ochii oamenilor de rând, dar și al celor ce sperau la minuni nemeritate dacă se închină la icoana lui. Mai are Ioan Oltean puterea să redevină ceea ce a fost sau mai mult de atât? Butoanele sunt la alții! Care ar trebui, la rândul lor, să îl privească pe Ioan Oltean și să se gândească doar că de la mărire la decădere nu este decât un pas: al omului simplu în cabina de vot!

Material preluat de pe http://feliciaszucs.blogspot.ro/