Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  106 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



Descoperă cine sunt cetățenii de onoare ai județului care care au fost premiați ieri la Centrul German și ce au făcut ei pentru județ

25/01/2015 14:27:34 Raluca NECHITI  
Pe 19 decembrie, într-un cadrul festiv, la Hotel Metropolis, trei din cei șase cetățeni de onoare ai județului au reușit să fie prezenți la festivitatea de decernare a titlurilor. Bistrițeanul.ro a prezentat la acea vreme cine sunt și de ce au primit aceste titluri. Ieri a fost rândul celorlați trei cetățeni să își primească premiile:

La evenimentul organizat de Consiliul Județean la  Hotel Metropolis, prilej cu care au fost decernate titlurile de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistrița-Năsăud” au fost prezenți doar trei din cei șase câștigători ai acestor titulaturi. Este vorba despre Ioan Birişiu, Marcel Lupşe şi Lucian Sănmărtean. Ceilalți trei cetățeni de onoare - Georg Lecca, Heinrich Schnatmann și Liviu Maior și-au primit titlurile și diplomele ieri.

Anul trecut, Consiliul Județean a decis să acorde unor personalități marcate pentru județul nostru titluri de cetățean de onoare. Pentru primul an au fost primite 15 nominalizări, în cele din urmă CJ hotărând să acorde șase astfel de titluri. Titlul de “Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistrița-Năsăud” reprezintă cea mai înaltă distincţie conferită de Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud unor persoane române sau străine, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea.

”Am dorit ca odată cu inaugurarea Centrului German Bistrița să înmânăm și titlurile de Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistriţa-Năsăud. Judeţul face un gest simbolic pentru cei care au adus de-a lungul timpului plus valoare acestui județ. Celor care au scris istorie și au promovat cu cinste şi onoare acest județ”, a spus, în deschiderea manifestărilor, preşedintele CJ, Radu Moldovan.

Primul care și-a primit ieri distincțiile a fost dr. ing. Georg Lecca care a fost nominalizat de consilierul Florin Urâte și susținut de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud. 

Georg Lecca este expert tehnic și economic și a consiliat mediul de afaceri bistrițean. El a fost recompensat „pentru sprijinul substanțial acordat comunității bistrițene în domeniul mediului de afaceri, industrial, economic, cultural și artistic”.

Georg Lecca a recunoscut că acordarea acestui titlu este pentru el o mare onoare. „Nu am putut să nu fiu atent și la valorile artistice şi culturale ale judeţului şi m-am implicat şi în recuperarea patrimoniului etnografic şi folcloric al acestui judeţ, activitate pe care sper s-o fac şi mai departe. Conferirea acestui titlu mă şi obligă să susţin pe mai departe interesele judeţului Bistriţa-Năsăud” a spus acesta, Lecca fiind unul dintre donatorii importanți ai unor obiecte deosebite pentru Muzeul de artă comparată Sângeorz-Băi.

Un bun prieten la Bistriței este și prof. univ. dr. Heinrich Schnatmann, administratorul Asociaţiei ”Internationales Bildungs und Sozialwerk e.V.” din Germania. Din 2003 Heinrich Schnatmann vine an de an în județul nostru cu numeroase ajutoare extrem de necesare – de la ambulanțe, paturi și echipamente medicale până la bănci școlare.

Heinrich Schnatmann a primit și titlul de doctor Honoris Causa. El a contribuit la „dezvoltarea şi promovarea pe multiple planuri ale judeţului Bistrița-Năsăud și considerăm ca acestea să fie apreciate şi recunoscute la adevărata lor valoare" se arată în expunerea de motive a proiectului care susținea nominalizarea.

Astfel, pentru contribuţia sa deosebită la dezvoltarea infrastructurii sociale, educaţionale, spitaliceşti şi universitare din judeţ, precum şi pentru extinderea relaţiilor externe ale CJ cu parteneri din Germania,  prof. univ. dr. Heinrich Schnatmann a devenit cetățean de onoare al județului.

Emoționat, Heinrich Schnatmann, a recunoscut că în 2003, când a venit la Bistrița prima dată nu s-a gândit nicio clipă că anul 2015 îl va prinde tot aici, și chiar mai mult, fiind recunoscute și răsplătite merite și implicarea.

La cei 74 de ani ai săi prof. univ. dr. Liviu Maior, fost ministru al Învăţământului a fost nominalizat ca cetățean de onoare al județului de consilierii județeni dascăli, unul dintre susținători fiind Vasile Negrușeri.

În prezentarea făcută lui Liviu Maior chiar de Vasile Dâncu, acesta nu s-a ferit să le spună celor prezenți că Liviu Maior, a fost cel care a revoluționat sistemul de învățământ „și apoi toți ministrii de la el încoace au încercat să îl distrugă...”.

Pentru activitatea sa de istoric, dascăl şi cercetător ştiinţific prin care a adus o contribuţie deosebită la promovarea prestigiului judeţului Liviu Maior a încheiat lista primilor cetățeni de onoare ai județului Bistrița-Năsăud.

El nu a pierdut ocazia să le spună celor prezenți că avem tendinţa de a uita importanţa trecutului și că respectând istoria, ne respectăm pe noi înşine. "Românii au aflat că l-au avut domnitor pe Ştefan cel Mare la 400 de ani de la moartea lui... dacă vom continua să ne tratăm aşa istoria vom afla peste sute de ani că s-au făcut diverse lucruri bune, orbite însă astăzi într-o Românie în care VIP-ele şi VIP-ii au prioritate. Mă bucur că am reuşit să dau ceva înapoi comunităţii în care am crescut, judeţului pe care l-am admirat şi care m-a fascinat întotdeauna prin istoria lui. Sunt mândru că sunt cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, un judeţ de sărmani de altfel, care sper să prospere şi să îşi piardă această etichetă".

Iată cine sunt cetățeni de onoare ai județului care au primit ieri titlurile și motivele pentru care au primit aceste distincții:

Dr. Ing. Georg Lecca

Născut în localitatea Gheorgheni, jud. Harghita, domnul doctor inginer Georg Lecca este absolvent al Universității Timișoara, Facultatea de matematică, promoția 1969-1970 și al Institutului Politehnic „Traian Vuia” Timișoara, Facultatea de sudură, promoția 1971-1976. Studiază istoria artei la Munchen, iar anul 2009 obține titlul de Doctor în arte vizuale.

Din anul 1990 este expert tehnic, auditor pentru sisteme de calitate în cadrul concernului TUV Sud Industrie Service GmH Munchen, iar în prezent este șeful compartimentului de certificări vehicule feroviare din Munchen.

Încă din anul 1991 domnul Georg Lecca a consiliat mediul de afaceri al județului, prin implementarea sistemului de management al calității TUV Sud Industrie Service GmH Germania, ceea ce dă un plus de notorietate, de siguranță și credibilitate afacerilor în relațiile interne și internaționale.

Dintre firmele reprezentative ale județului care au beneficiat de acest sistem de consiliere și certificare sunt următoarele: SC Comelf SA, SC Iproeb SA, SC Rombat SA, SC Teraplast SA, SC RAAL SA, SC Electroplast SA, SC Politub SA, SC Miro SA, SC Mebis SA, SC ARIO SA, Camera de Comerț Industrie și Agricultură a județului Bistrița-Năsăud și SC Proinstal SRL Bistrița.

În paralel cu aceste activități susținut și promovat valorile culturale și artistice ale județului nostru, prin inițierea unui proiect editorial care, pe parcursul a 20 de ani între 1994-2014, a cuprins peste 90 de titluri, albume, monografii, eseuri, poezie, teze de doctorat, studii sociologice și etnologice.

Activitatea culturală a fost dublată de un număr impresionant de donații, printre care care amintim: donația bustului turnat în bronz al lui Corneliu Baba, realizat de sculptorul Dinu Rădulescu pentru liceul de artă Corneliu Baba din Bistrița și multiplele donații de la Muzeul de artă comparată Sângeorz-Băi începând cu anul 2000 și până în prezent.

Ec.Dr.Dr.h.c. Heinrich Schnatmann

Prin activitatea desfăşurată, Domnul Ec.Dr.Dr.h.c. Heinrich Schnatmann şi-a adus o contribuţie deosebită la promovarea prestigiului judeţului Bistrița-Năsăud în plan naţional şi internaţional, în domeniul social, cultural, învăţământ, prin:
- dezvoltarea infrastructurii sociale, educaţionale şi spitaliceşti din judeţul nostru;
- extinderea relaţiilor externe cu parteneri din Germania;
- mijlocirea de contacte cu mediul politic și economic din Germania;
- transfer de know-how și sprijin financiar direct pentru crearea de centre de îngrijire paliativă în administrarea Bisericii Ortodoxe Române precum și în abordarea multidisciplinară a bolilor rare (autism, sindromul Prader-Willi, boala Alzheimer, etc.);
- sprijină dezvoltarea filialei din Bistrița a Universității Tehnice Cluj-Napoca;
- participarea activă la seminarii și conferințe organizate în județul Bistrița-Năsăud pe tematica bolilor rare și a eticii actului de îngrijire;
- organizarea de acțiuni de strângere de fonduri în Germania pentru proiectele și inițiativele sociale din județul Bistrița-Năsăud sub genericul „Aktion Hilfe Rumänien”, fonduri din care a finanţat o serie de proiecte sociale ale unor organizaţii neguvernamentale din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi cele peste 75 de transporturi umanitare.

Profesor universitar doctor Liviu Maior

Personalitate marcantă a învățământului românesc, Domnul profesor universitar doctor Liviu Maior s-a născut în localitatea Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Absolvent al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie – Filozofie, obține în anul 1974 Titlul de Doctor în Istorie.

După finalizarea studiilor a urmat o carieră academică, fiind Profesor Universitar la Facultatea de Istorie, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca și Profesor Universitar la Facultatea de Istorie, Universitatea București.

Aflat la cârma învățământului în perioada 1992-1996, fiind Ministru al Ministerului Educației și Cercetării, a declanșat o adevărată reformă administrativă, structurală și de conținut în întreg învățământul preuniversitar și superior. Diversificarea rețelei și profilului învățământului preuniversitar, în special al celui liceal și profesional a impus revizuirea programelor de învățământ, realizarea manualelor alternative, precum și noi modalități de selecție la absolvirea ciclurilor de învățământ și pătrunderea în ciclurile superioare.

Structura inspectoratelor școlare județene a cunoscut și ea modificări importante atât din punct de vedere al regulamentelor de funcționare cât și al creșterii efectivului de inspectori și sporirii eficienței actului de îndrumare și control din rețeaua de învățământ.

Lucrările de investiții, reparații, dotări și amenajări școlare din județul Bistrița-Năsăud au cunoscut în perioada de referință o amplă dezvoltare prin sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, condus de Domnul profesor universitar doctor Liviu Maior, printre care menționăm:
-      Școala Generală nr.5 Bistrița;
-      Școala Generală nr.6 Bistrița;
-      Sala de sport din parcul municipiului Bistrița, refăcută în urma unui incendiu;
-      Cabana Sportivă Piatra-Fîntînele care asigură pregătirea în sporturile de iarnă și celelalte ramuri sportive din cadrul Liceului Sportiv Bistrița;
-      Întocmirea, aprobarea proiectului și deschiderea finanțării noului sediu al Inspectoratului Școlar Județean, lucrare finalizată în anul 2000;
-      Construirea și darea în folosință a Școlii Generale Liviu Rebreanu Beclean;
-      Construirea și darea în folosință a noului local de școală în comuna Maieru;
-      Construirea unui număr mare de unități preșcolare și primare în satele care nu beneficiau de localuri proprii de învățământ, printre care Școala Podul Rebrei, Dealul Cucului, Recele (Ilva Mare), Podirei (Feldru), Grădinița Tiha Bîrgăului, extindere Grădinița Prundu Bîrgăului, Școala Piatra Fîntânele etc.

În perioada 1996-2002 a fost ales Senator, iar din anul 2002 în anul 2005 Ambasador al României în Canada.

Cariera Domnului profesor universitar doctor Liviu Maior a avut un impact semnificativ și la nivel european, acesta făcând parte din grupul de reflecție al fostului președinte francez Valery Giscard d’Estaing care a elaborat Constituția Europeană.

A fost primul director al Centrului de Studii Transilvane, reînființat în anul 1991.

S-a implicat și în activitatea sportivă astfel că până în anul 1992 a îndeplinit ani de-a rândul funcția de președinte al Clubului Sportiv Universitatea Cluj Napoca.

A publicat 10 cărți și peste 150 de articole și studii pecum și lucrări publicate în reviste și anuare.

A obținut premii, Ordine și Medalii:
- 1993 - Premiul Academiei Române, pentru lucrarea „Prințul Alexandru Vaida Voedvod între Belvedere și Versailles”;
- 2000 - Cetățean de Onoare al orașului său natal Beclean;
- 2000 - Cetățean de Onoare al municipiului Bistrița;
- 2010 - Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca.

3973 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro