Produse care, ne trezesc amintiri plăcute, dar despre care copiii noștri, nu știu nimic. Oare care este blestemul care face ca, în secolul vitezei, când poți comanda ceva de la Paris și în 24-48 de ore îl poți avea acasă, aceste delicatese, nu au (sau cel puțin eu nu am găsit) un canal simplu, prin care să ajungă pe mesele noastre?

Oare dacă oierii au reușit să construiască, în vârf de munte o stână cu apă caldă, energie electrică și condiții europene, de ce nu se găsește un antreprenor care să aducă acest produs pe mesele noastre? De ce trebuie să cumpărăm brânză din țările arabe sau lapte acru din Franța, când îl avem aici la o aruncătură de băț?

Batem apa în piuă cu produse bio, eco sau mai știu cum, vândute în magazine de fițe. Jumătate dintre ele sunt fabricate la dracu-n praznic iar restul arata de la o poștă a produse procesate și răs procesate. Cred că avem o problemă serioasă în a ieși din schemele desenate de alții. Producția alimentară trebuie să fie musai industrială, căteva nuclee tradiționale trebuie păstrate, ca într-un muzeu.

Ce produc ei trebuie vândut “musai” doar la export. “Boborul”, trebuie să se aprovizioneze numai la supermarket. Supermarket care cumpără marfă numai de la marii producători. Producători încurajați de tot felul de tendințe care, preamăresc marea exploatație agricolă, fermele cu mii de animale, crescute în condiții de laborator. Produsul tradițional, care poate fi vândut aproape de locul în care este procesat, este marginalizat.

În piețe țăranii sunt prigoniți de samsari, poliție locală și amploaiații primăriilor. De acasă nu au voie să vândă, magazinele plătesc prețuri ridicole și asta din an în paști. Pentru a da bine pe sticlă, îi adunăm în orașe de 2-3 ori pe an, în acele caricaturi de târguri a produselor tradiționale. Îi îmbrăcăm în straie de sărbătoare și facem interviuri cu orășeni încântați, de gustul și calitatea acestor produse. În timp ce noi, cei fără fără rude la țară, înghițim în sec și ne uităm la diferite posturi tv în care francezi, englezi, americani, germai și unguri ne prezintă bunătăți tradiționale făcute la ei în țară, din rețete vechi de sute de ani, moștenite din tată în fiu.

La noi, televiziunea națională maimuțărește tradițiile, în caricaturi de emisiuni de tipul “Pașaport de România”, în care prezentăm micul fermiere sau proprietar de pensiuni ca pe un sălbatic care, nu știe decât să bea și să mănânce gras. În tot acest mediu, este de apreciat ambiția celor care nu renunță, în a-și realiza visul de a nu lăsa să moară produsele tradiționale locale. Întrebarea din titlu rămâne în continuare un mister.

Cristian Munthiu

Centrul Privat de Afaceri