Primarul comunei Șanț, Ioan Szabo, este Președintele organizației PSD Șanț. Ioan Szabo a preluat conducerea organizației locale în urma unei conferințe de alegeri la care a participat Președintele interimar al PSD BN, Radu Moldovan, Vicepreședintele PSD, Alexandru Pugna și Președintele TSD, Bogdan Ivan.
Conferința de alegeri a reunit consilieri locali ai PSD și peste 150 de membri și simpatizanți social-democrați.
Președintele interimar al PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan a declarat în cadrul conferinței: Mă bucur că oamenii din comuna Șanț au arătat că pot fi uniți atunci când vine vorba de interesele localității. Pentru mine o mare bucurie, că un om pe care în apreciez foarte mult, domnul primar Ioan Szabo, face echipă alături de mine și colegii mei. De asemenea, vreau să îi mulțumesc fostului lider al organizației, Cornel Moisil, pentru toată activitatea sa din fruntea organizației și pentru faptul că astăzi este aici și susține organizația PSD Șanț.
Vreau să felicit echipa PSD din Șanț, care la ultimele tururi de scrutin a fost fruntașă și vreau să îl asigur atât pe domnul Primar Ioan Szabo, cât și pe ceilalți colegi ai mei, de tot sprijinul și suportul meu ca om și ca lider politic, în dezvoltarea comunei Șanț. Urez mult succes noii echipe formate astăzi și vreau să îi felicit din nou pe colegii mei social-democrați din Șanț, pentru faptul că au dat dovadă de maturitate și unitate.
Biroul de presă
PSD Bistrița-Năsăud