Mămicile din Bistrița au trecut la acțiune! Astăzi de la ora 10.00 și până spre după-amiază (ora 15.00) în curtea Muzeului Județean Bistrița-Năsăud va fi deschis un Bazar al Mămicilor! Evenimentul are un scop caritabil: organizatorii vor să strângă 210 lei pentru a cumpăra un ecran de proiecție pentru Grădinița din cartierul ANL Subcetate.
Dacă sunteți mămici sau vă pregătiți să deveniți – merită să faceți o plimbare pe la Muzeul Județean pentru că astăzi, între orele 10.00 – 15.00 aici are loc Bazarul Mămicilor din județul Bistrița-Năsăud – un târg cu produse second-hand, de unde puteți să achiziționați diverse obiecte dedicate exclusiv acestei categorii.
Aveți așadar ocazia să găsiți aici haine, încălțăminte (atât pentru copii, cât și pentru adulți), jucării, cărți și reviste (în română și în engleză), cărucioare, biciclete, trotinete, decorațiuni, accesorii, electrice și electrocasnice.
Prețurile vor fi modice spre mici, anunță organizatoarele Bazarului, și asta pentru că bucuria, socializarea și ajutorul sunt principalul scop al întâlnirii.
La fiecare ediție a Bazarului se propune o donație cu scop educativ în beneficiul copiilor iar în acest an organizatoarele și-au propus să strângă 210 lei pentru a cumpăra un ecran proiector pentru Grădinița din cartierul ANL Subcetate.
Aceasta funcționează într-un spațiu mic iar vizionările se fac deocamdată pe un cearșaf atârnat pe un dulap. În acest sens, la Bazarul Mămicilor vor exista și cutiuțe special amenajate pentru donații, astfel încât fiecare cumpărător să aibă și posibilitatea de a face donații separat.