Fiecare conversație cu Svetllana Tuchalina, o ucraineancă frumoasă foc cu nu mai puțin de 7 copii, este o adevărată lecție de optimism. Psiholog de profesie, ucraineanca reușește să vadă în orice rău un bine. Mutarea în România, într-o comună de munte, unde nu cunoștea limba, cultura și obiceiurile, a privit-o ca pe un nou capitol, o nouă foaie în cartea vieții, de care se bucură ca de orice nou început, în ciuda dificultăților.

Svetllana împreună cu Andrej au sosit în Măgura Ilvei în luna septembrie a anului trecut, alături de 6 dintre cei 7 copii. Cel mai mic avea doar 7 luni și s-a născut în plin conflict, în timp ce familia încerca să se adăpostească de războiul ce pusese stăpânire pe întreaga țară.

La 6 luni distanță, pe Andrej și pe Svetllana îi găsim tot în Măgura Ilvei, bucurându-se de natură, de liniște și de o comunitate care i-a primit fără să ezite și care îi spriină în permanență.

Întreaga familie face eforturi pentru a învăța limba română, iar copiii frecventează școala din comună, întrucât din cauza faptului că mai bine de un an au fost  pe drumuri, cei mici au pierdut un an de școală.

Deși au găsit în România ceea ce țara natală nu le-a putut oferi, Svetllana recunoaște că adaptarea este grea, atât cu zona rurală, cât și cu limba și cultura.

„Până să venim în România, am trăit în Lugansk, la granița dintre Ucraina și Rusia. În Lugansk, eu și soțul meu am avut business-urile nostre: soțul avea o firmă proprie în sfera gazului, iar eu, în servicii de sănătate. Nu cu mult timp înainte să înceapă războiul, am închis sala de sport care era sub conducerea mea. În Lugansk, puteam să decidem cu ce să ne ocupăm și să ne adaptăm necesităților noastre”, precizează Svetllana.

După ce războiul a acaparat întreaga țară, familia Tuchalina s-a adăpostit pe unde a putut preț de un an, după care a venit propunerea de a se muta în România.

„Am înțeles că ăsta este doar începutul și că niciodată nu va mai fi cum a fost. Viața ne-a oferit o nouă pagină. Orice alegere pentru noi era o șansă egală pentru realizare, pentru că am rămas cu 7 copii și o mașină. Asta e tot ce ne-a rămas. Când ne-au propus România, ne-am gândit că nu pierdem nimic. În Măgura Ilvei sunt oameni minunați care au fost dispuși să ne ajute, iar noi am acceptat din prima”, explică ucraineanca.

Aceasta recunoaște că procesul de adaptare încă nu s-a încheiat, dar și că limba română este dificilă: „O să fiu sinceră: limba este foarte grea. Mulțumesc oamenilor care sunt în mijlocul nostru, pentru că ne-au corectat. La început ziceam „noapte bună”, în loc de „poftă bună”.

Având în vedere faptul că la nivel internațional ucrainenii nu sunt considerați refugiați, deși provin dintr-o zonă de conflict, familia Tuchalina încă nu are drept de muncă, făcându-se eforturi considerabile pentru ca acest lucru să se schimbe.

Cu toate acestea, Svetllana a avut șansa să își urmeze și în România una dintre cele mai mari pasiuni: sportul. Mai mult, aceasta a ajuns să predea ore de fitness și aerobic femeilor din comună care vor să se mențină în formă și să slăbească.

„Eu am venit în sala de fitness, am văzut stepperul, am probat, iar cei care m-au văzut acolo au vrut și ei să încerce. Așa că din prima zi am început să dau lecții de aerobic. Eu nu sunt antrenoare profesionistă, în Lugansk, am fost organizator al unei săli de sport complexe și tot timpul mă antrenam în diferite locuri. Mie îmi place mult sportul, mi se pare ușor, îl practic cu multă plăcere. Impresionant este că în Măgura Ilvei am găsit oameni cărora să le placă. Sportul este bun pentru sănătate, îți dă putere și bună dispoziție”, mai spune Svetllana.