Cu emoții mari, astăzi s-a încheiat proiectul privind implementarea celui de-al doilea registru agricol online. Consiliul Județean și 15 primării din Bistrița-Năsăud beneficiază de o finanțare europeană de 6,7 milioane lei prin care alte 15 primării vor avea datele agricole în format electronic.
Proiectul cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională a fost realizat în doar două luni de zile după ce licitația pentru găsirea unei firme care să îl realizeze a fost contestată și la CNSC și în instanță.
În cele din urmă, pe ultima sută de metri, Consiliul Județean a câștigat și a reușit să implementeze proiectul.
De astăzi, Consiliul Județean și primăriile Ciceu Giurgești, Galații Bistriței, Căianu Mic, Dumitra, Șintereag, Șieu Odorhei, Budești, Tiha Bârgăului, Șieuț, Poiana Ilvei, Romuli, Miceștii de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Silivașu de Câmpie și Urmeniș au registrele agricole online. Acesta este al doilea proiect accesat de Consiliul Județean Bistrița Năsăud pentru interconectarea bazelor de date agricole, beneficiare fiind 30 de primării din județ.
Astăzi, la încheierea proiectului au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Popescu, administratorul public al județului Florin Moldovan, reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale din județ și managerul de proiect, Mihaela Țărmure.
Cu banii europeni s-au cumpărat şase servere, 60 de calculatoare, 15 imprimante funcţionale și 15 portabile, 15 tablete, numeroase dotări pentru interconectarea bazelor de date, programe cu licență și s-a creat portalul web - registrulagricolbn2.ro care le va fi de mare folos celor care vor să obţină informaţii agricole.
Astfel, agricultorii şi fermierii, cetăţenii, mediul de afaceri, dar şi administraţia publică vor avea un acces mai bun la informaţii legate de terenurile agricole şi nu numai.