A învăţat meserie de la 15 ani şi de atunci sculptează în fiecare zi în lemn, iar din mâinile lui ies cele mai bune obiecte de uz casnic. Ion Stângaciu lucrează de o viaţă cu lemnul şi spune că meseria sa este extrem de plăcută şi frumoasă pentru că întotdeauna face ceea ce îi place şi că imaginaţia nu are limite.
"La mine în familie cu asta s-au ocupat toţi dintotdeauna. Mama şi tata lucrau cu lemn, chiar şi prin vecini avea vreo câţiva cunoscuţi care asta făceau. Eu la 15 ani am început să cioplesc în lemn. Prima dată mi-a arătat un vecin. Am încercat să fac linguri de lemn şi am stricat vreo 30 pentru că nu mă pricepeam. Îmi amintesc că a venit tata şi m-a întrebat unde sunt lingurile. Mi-a fost frică prima dată să îi spun că am stricat lemnul dar nu am avut de ales şi până la urmă am recunoscut că nu am cioplit cum trebuie", a povestit Ion Stângaciu pentru Bistriţeanul.ro.
Ciopleşte linguri de lemn, curpătoare, coveţi, farurii şi chiar obiecte decorative şi pentru fiecare lucruşor pe care îl face pune mult suflet.
"Trebuie să îţi placă, să lucrezi cu drag, că altfel nu faci treabă bună. Eu cu asta mă ocup de 50 de ani, cioplec, merg la târguri şi chiar pot să spun că treaba merge bine. Lucrurile făcute de mine se vând, nu sunt scumpe şi lumea le apreciază pentru că sunt simple dar de folos", a mai povestit Ion Stângaciu.
Foloseşte tei, plop şi salcie pentru că este un lemn cu care se lucrează uşor. Îşi cumpără materia primă de la Ocoalele Silvice şi caută întotdeauna lemnul de cea mai bună calitate.
"Eu sunt din Vrancea dar am fost la târguri în toată ţara. Cât îmi mai permite sănătatea nu mă las. Sunt bucuros că şi fiul meu a vrut să înveţe cum să cioplească. El îmi duce meseria mai departe, sunt mândru de asta", a încheiat Ion Stângagiu.
Ion Stângaciu participă la târgul de pe pietonalul Liviu Rebreanu organizat cu ocazia Serbărilor Bistriţei Medievale.