Radu Moldovan îşi doreşte ca de Ziua Naţională a României cât mai mulţi oameni să arboreze tricolorul, iar pentru asta cere ajutorul primarilor şi al preoţilor. El a a precizat acest lucru în timpul dineului care a avut loc aseară pentru Centrul Misionar pentru Tineret de la Sângeorz-Băi.
„Pentru colegii mei primari, pe care nu ştiu când îi mai văd, am circulat destul de mult, nu numai în România, ci şi în lume. Vă adresez nu numai o rugăminte, ci şi o provocare şi poate găsim împreună o soluţie: mi-aş dori foarte mult ca de 1 Decembrie la cât mai multe case din judeţul Bistriţa-Năsăud să fie arborat tricolorul. Cred că dumneavoastră (n.red. primarii) din punct de vedere administrativ şi preacucernicii părinţi din punct de vedere sufletesc aveţi un rol important, să încercaţi să resădiţi, să încălziţi inimile oamenilor şi să îi faceţi să înţeleagă că am fost fericiţi de Domnul că trăim pe meleaguri ale unei ţări ca România”, a spus Radu Moldovan în timpul dineului caritabil.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud îi îndeamnă pe bistriţeni să arate că sunt mândrii de faptul că sunt români. Ziua Naţională a României, din punctul de vedere al lui Radu Moldovan, este momentul perfect pentru a demonstra că dragostea pentru ţară e mare şi mândria de a fi român este fără margini.
„Mi-aş dori foarte mult să veniţi alături de mine în acest proiect, atât colegii primari, cât şi precucernicii părinţi. Să îi rugăm pe oameni să pună măcar de 1 Decembrie tricolorul la case pentru că o să vedeţi că satele noastre, care oricum sunt frumoase, o să fie şi mai frumoase având tricolorul arborat la fiecare casă”, a mai precizat Radu Moldovan.