Desi activitatea sa in Senat este una destul de restransa, Danut Nicolae Prunea se afla totusi pe locul 10 in topul celor mai cheltuitori parlamentari din tara. In luna aprilie, acesta a cheltuit din bugetul statului peste 30.000 de lei.
Conform unui top intocmit de presa centrala, senatorii PDL se afla pe primul loc in topul cheltuielilor din luna aprilie, fiecare parlamentar democrat-liberal cheltuind in medie 25.274 de lei, iar la polul opus se afla senatorii independenti, care au avut o cheltuiala medie pentru fiecare parlamentar de 21.544 de lei.
Pe locul al doilea in topul celor mai cheltuitori senatori se afla social-democratii, cu 24.993 de lei in medie pentru fiecare parlamentar, urmati de liberali cu 24.850 de lei, dar si de senatorii UDMR - 23.933 de lei.
In total, cheltuielile senatorilor in luna aprilie s-au ridicat la 3,39 milioane de lei, sensibil mai putin fata de luna ianuarie, cand acestia au cheltuit 3,42 de milioane de lei.
In ceea ce-l priveste pe senatorul bistritean Danut Nicolae Prunea, acesta ocupa locul 10 in top, avand in luna aprilie cheltuieli in valoare totala 32.873 lei. Din acesti bani a fost platita cazarea si diurna sa la Bucuresti, diurna din teritoriu, deplasarile, telefonul de serviciu si `materialele de intretinere`.