Purtătorul de cuvânt al PSD, Daniel Suciu îi cere lui Ioan Oltean, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, să îndemne alegătorii să meargă la vot. Social-democratul îşi doreşte ca alegătorii să participe în număr cât mai mare la referendumul legat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
''Îi cer lui Ioan Oltean să îndemne oamenii să meargă la vot'', a declarat în cadrul unei conferinţe de presă social-democratul Daniel Suciu.
În data de 29 iulie românii sunt chemaţi la urne pentru a spune dacă sunt sau nu de acord cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Şeful statului a fost suspendat din funcţie în urmă cu aproape o săptămână. Responsabilităţile acestuia au fost preluate de preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Daniel Suciu a mai anunţat în cadrul conferinţei că USL BN va începe de luni campania pentru a convinge românii că preşedintele Băsescu trebuie suspendat din funcţie.