Social-democraţii bistriţeni sunt mândri că au obţinut cu 5 la sută mai mult decât PDL şi PNL la un loc. Ei susţin rezultatul obţinut de PSD la alegerile pentru Parlamentul European este unul istoric.
Social-democraţii bistriţeni, prin vocea senatorului Ioan Deneş şi a deputatului Daniel Suciu, s-au declarat foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute de Alianţa PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare din 25 mai, rezultate pe care le consideră istorice în judeţul Bistriţa-Năsăud.
„Mulţumesc tuturor alegătorilor, care au înţeles ce înseamnă votul. Am obţinut cel mai bun procentaj al Alianţei PSD-UNPR-PC din Transilvania, 41 la sută din numărul total de voturi valabil exprimate. Am obţinut, cât PDL şi PNL la un loc, încă le mai trebuia o mie de voturi să ne ajungă”, a declarat senatorul Ioan Deneş.
Deputatul Daniel Suciu a subliniat că Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut în judeţul Bistriţa-Năsăud cel mai bun rezultat din Transilvania.
„Noi ne-am propus să fim peste media pe ţară şi pe Transilvania şi am reuşit acest lucru. Ne-am propus şi am reuşit să fim primul partid, am obţinut un rezultat istoric, este pentru prima dată când am câştigat alegerile în Bistriţa-Năsăud. Am avut cu 5 la sută mai multe voturi decât PNL şi PDL la un loc. Însă vom avea un concediu scurt în această vară, întrucât în toamnă urmează alegerile prezidenţiale. Cred că acest rezultat se datorează şi faptului că noi am preferat să mergem în teritoriu, să fim aproape de oameni”, a spus Daniel Suciu.