Pentru că a fost evaluat "incompetent" profesional şi dat afară de la conducerea Camerei Agricole, Daniel Frăsincari, fostul director al Camerei Agricole, a dat în judecată Consiliul Judeţean.
Evaluat la competenţă profesională pe 2013 cu calificativul "nesatisfăcător", Daniel Frăsincari, directorul executiv al Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud a rămas fără funcţie. Comisia care a făcut evaluarea a fost condusă de vicepreşedintele CJ BN, Alexandru Pugna.
În luna august consilierii judeţeni au aprobat eliberarea din funcţie a lui Frăsincari. La vremea respectivă, cel care a asigurat conducerea Cameri agricole în ultimii patru ani anunţa că va apela la instanţă pentru a-şi face dreptate.
"Am deschis o acţiune în contencios administrativ. Am contestat atât evaluarea care mi s-a făcut, cât şi eliberarea mea din funcţie", a declarat pentru Bistriţeanul.ro fostul director al Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud.
Daniel Frăsincari este în preaviz până în 3 octombrie, iar sarcinile acestuia urmează să fie preluate de directorul adjunct, Daniel Mihuţ.