Pe ordinea de zi a sedintei de CJ BN din 20 decembrie a fost inclus un proiect care vizeaza incetarea mandatului lui Anton Vlad. Conducerea CJ BN nu a inclus insa si validarea mandatului noului consilier Dan Costin. Liberalii spun ca nu ar fi niciun motiv pentru care mandatul lui Costin sa nu fie validat.
Dupa decesul consilierul judetean Anton Vlad, mandatul sau in Consiliul Judetean a incetat. In locul acestuia trebuie numit un nou consilier judetean, din lista PNL.
Pe lista “de asteptare” se afla liberalul Dan Costin. In sedinta de Consiliu Judetean care va avea loc in 20 decembrie, membrii acestuia vor lua act de incetarea mandatului lui Anton Vlad. Conducerea CJ BN nu a inclus insa pe ordinea de zi si un proiect care sa vizeze numirea unui nou consilier judetean.
“Ordinea de zi nu este batuta in cuie, pot aparea modificari. Poate fi suplimentata si se poate sa fie inclus si un proiect care sa vizeze numirea unui nou consilier judetean. Daca acest lucru nu se va intampla, probabil ca proiectul va fi pus pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte de Consiliu Judetean”, a explicat pentru Bistriteanul.ro purtatorul de cuvant al CJ BN, Bogdan Rusu.
Presedintele organizatiei judetene a PNL, deputatul Ioan Tintean, a declarat pentru Bistriteanul.ro ca “Dan Costin este pe lista pentru a fi noul consilier judetean. Am vorbit cu el, de curand, la telefon, si mi-a spus ca isi doreste foarte mult sa ocupe aceasta functie si ca va renunta la munca sa din SUA si la tot de acolo pentru a veni la Bistrita. Chiar daca cei de la Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud nu au inclus pe ordinea de zi a sedintei numirea unui nou consilier judetean acest lucru va trebui facut pana la urma, nu au de ales”.
Dan Costin este membru PNL inca din anul 2004 si este vicepresedinte al organizatiei municipale a PNL.
“Noi acum nu putem sa ii influentam prea mult, putem doar sa facem sesizari, insa oricum pana la urma aceasta numire va trebui facuta”, a concluzionat Tintean.