S-a gândit cocoșu’ satului (a se citi „struțu' burgului european”), să facă el ce n-a mai făcut nimeni. Și după un hocus pocus de câteva milioane de euro și două mandate, a luat ființă „Pârtia Cocoș”. Denumire numa’ bună pentru cineva care s-a încăpățânat să demonstreze că ce spune el... ia ființă.

Nu mă înțelegeți greșit: e fain să schiezi aproape de casă, să cunoști pe toți de pe pârtie și să nu plătești cazare. Problema e că minunea a ținut doar trei zile. Pardon! 4!

S-a bucurat lumea și de cele 3 zile, pardon – 4 (în ciuda pietri-bolovanilor de pe pârtie), deși nu înțelegeau de ce nu puteau folosi pârtia, de lungime medie, și după lăsatul serii, atunci când tot omul știe că... seara e distracția. Mai ales că s-au investit bani în nocturnă...

Cele 3 zile, pardon - 4, au trecut și lumea nu s-a mai gândit la pârtie. Numai că „El Cocoș” a venit cu o propunere extraordinară pentru ca minunea lui, „născută” din atâta încăpățânare și din banul contribuabilului, să nu fie dată uitării: și a aprins nocturnele.

Probabil că ăsta fusese planul de la început. Sau... s-o fi gândit poate: „Dacă tot o are medie, măcar să o vadă toți, și dacă nu o folosește!”

Ori asta ori a schiat cineva incognito azi-noapte și a uitat să stingă lumina.

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Bistrițel asigură că orice asemănare cu vreun personaj real sau situație dintr-un anumit oraș este pur întâmplătoare sau... vă zboară gândul prea departe!