Clienţii Băncilor = Sclavii lor. Nu aş fi spus asta înainte să mi se întâmple chiar mie. În urmă cu 7 ani am împrumutat un milliard două sute de milioane de lei în franci elveţieni (CHF), valoarea francului fiind de 21 mii de lei la acea dată.

I-am luat de la BANC POST Bistriţa, pentru a cumpăra o casă. Ne-am bucurat de oferta lor care îţi permitea să supravieţuieşti în primul an cu o rată lunară de unsprezece milioane lei vechi (salariul meu pe o lună), însă lucrurile s-au schimbat radical ulterior.

Într-o noapte francul a explodat, rata s-a dublat, a atins douazeci şi două de milioane şi aşa a început lupta pentru supravieţuire.

În momentul în care salariile bugetarilor s-au diminuat cu 25%, s-au adunat cu grămada şi restanţele. În acest timp nu au mai contenit telefoanele de ameninţare cu executarea din imobil pentru aceste restanţe, rata lunară atingând 18 milioane de lei, adică valoarea francilor în momentul actual.

Nivelul scăzut de viaţă a impus diverse forme de împrumut de la alte bănci prin carduri de cumpărături de la Raiffeisen, CEC şi CAR, absolute necesare pentru a rezista. Astfel dintr-un venit pe familie de 32 milioane lei din care rata la BANC POST este de 18 milioane lei, celelate rate 7 milioane lei, pe lângă facturile de la utilităţi în jur de 5 milioane pe luna, mai rămân 2 milioane de lei lunar pentru coşul zilnic împărţit la 4 persoane cât suntem în familie.

Acum, după şapte ani de iad şi disperare, datorită faptului că francii elveţieni au crescut foarte mult iar salariile s-au diminuat, nimeni nu întinde o mână de ajutor acestor clienţi (pentru că sunt mulţi în situaţia mea), pentru a reglementa “oferta lor” care ne-a adus în pragul disperării.

Menţionez faptul că nu am fost înştiinţaţi de riscurile care ni le asumăm, adică creşterea spectaculoasă a CHF şi a dobânzilor, astfel încât ce am cumparat cu aceşti franci în urmă cu câţiva ani să coste dublu acum. Realitatea este dureroasă pentru că noi nu am cumpărat vreo vilă ci o “căsuţă’ care valorează un milliard în lei, şi trei miliarde în franci, conform ultimelor calcule.

O adevărată afacere, nu? Este jocul bancii care a fraierit pe mulţi clienţi iar acum cei care şi-au atins scopul dorm liniştiţi. Sigur cunoaşteţi acest tip de poveste, întrebarea mea este până când vor dormi atât clienţii - sclavi cât şi cei ce conduc aceste bănci?

Am scris aceste rânduri în ideea că cei aflaţi în situaţia mea vor răspunde, iar alţi cititori vor propune chiar soluţii. Să ne adunăm şi să predăm aceste imobile băncii. Iar dacă presiunea şi calvarul lor nu se schimb, să plecăm cât vedem cu ochii. Pentru că eu am de plătit rate până la 70 de ani. Până atunci banca îmi contorizează fiecare îmbucătură de mâncare. Iar asta nu e viaţă.

CLIENT FIDEL AL BANCII BANC POST