Cele 27 de balastiere aflate în raza de activitate a SGA BN au fost controlate anul trecut de reprezentanții instituției, iar cele găsite cu nereguli au primit amenzi mari. Unii proprietari de balastiere au scăpat doar cu avertismente scrise.
Conform celor declarate de ing. Delia-Marieta Bîrsan, purtătorul de cuvânt al Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, "în raza de activitate a SGA BN, în anul 2012, au activat un număr de 27 balastiere. Volumul de agregate minerale extras din albiile minore ale cursurilor de apă, în 2012, a fost de 86.050 mc. "
SGA BN a făcut anul trecut mai multe controale la balastierele de pe raza județului, descoperind numeroase nereguli, astfel că au fost aplicate atât amenzi, cât și avertismente scrise, pentru remedierea problemelor.
"În urma controalelor efectuate la balastierele din judeţ de către personalul de specialitate din cadrul SGA BN, s-au aplicat sancţiuni materiale înglobând un cuantum de 145.000 lei", mai spune aceasta.