August este luna în care gospodinele pun la murat castraveţi, gogoșari, fac bulion ori dulceţuri și alte conserve. În ultima perioadă prețurile legumelor și fructelor au crescut cosiderabil, lucru care ţine cumpărătorii departe de tarabele din piață.
Comercianții profită de faptul că gospodinele se pregătesc pentru iarnă și își fac provizii de murături, compoturi ori dulcețuri și încearcă să scoată cât mai mulți bani de pe urma fructelor și legumelor pe care le vând. Bistrițenii care au trecut zilele acestea pe la piață au fost surprinși să vadă că deși este perioada în care în grădini roșiile, vinetele sau dovleceii s-au copt și sunt numai bune pentru pregătit bunătăți, prețurile acestora sunt destul de piperate.
Spre exemplu, un kilogram de roșii se vinde în Piața Decebal chiar și cu 4 lei, iar vinetele sunt 2 lei. Prețuri mari sunt și la ardeii iuți care costă chiar și 8 lei kilogramul, dar și la ardeii roșii kapia sau la gogoșari pentru care comercianții cer 5 sau 6 lei pentru un kilogram.
"În urmă cu o săptămână am cumpărat vinete cu 1,2 lei kilogramul, iar acum sunt 2 lei. S-au scumpit și atunci când vrei să iei o cantitate mai mare, pentru a face provizii pentru iarnă, se simte. Nu știu care e motivul pentru care au crescut prețurile dar cred că profită cei care vând de faptul că e o perioadă în care lumea cumpără pentru că se pun murături, se fac compoturi sau chiar dulceață", a povestit Ioana A. pentru Bistrițeanul.ro.
Sunt unii bistrițeni care spun că prețurile mari sunt datorate intermediarilor. Mai exact, producătorii veniți de departe, de la sute de kilometri, vând marfa în catități mari unor persoane care se întorc cu marfa în piața și o vând mult mai scump.
"Vin oltenii și vând la final de săptămână marfa, iar cei care o cumpără pun adaos și cresc prețurile foarte mult. Acesta e motivul pentru care se vând toate mai scump decât în urmă cu două săptămâni spre exemplu", a povestit Emil Boca.
Nu doar la legume sunt prețuri piperate ci și la fructe. Strugurii costă 5 sau 6 lei kilogramul, iar piersicile sunt 4 lei. Cei care vor să pună compoturi pentru iarnă se gândesc bine înainte de a plăti atât de mult pentru aceste fructe. Nici perele nu sunt mai ieftine, vânzătorii cerând pentru un kilogram 6 lei.
Mai ieftine și accesibile sunt merele și prunele, prețurile acestora fiind cuprinse între 2 și 3 lei.
Bistrițenii speră însă că prețurile vor mai scădea și că se vor putea aproviziona cu cele necesare pentru a-și umple cămările cu bunătăți pentru iarnă. Până atunci cumpără cantități mai mici de fructe și legume.