15 familii din Dumitrița de etnie romă și română ne arată că agricultura la comun încă funcționează, dacă este făcută inteligent. Prin intermediul unei asociații, cele 15 familii au accesat fonduri europene, cu ajutorul cărora și-au achiziționat solarii. Legumele și fructele produse în Dumitrița au ajuns în mai multe județe.
O asociație de dezvoltare inter-etnică din Dumitrița ne demonstrează că agricultura la comun încă funcționează cu succes, dacă este făcută într-un mod inteligent. Asociația care a luat ființă în 2010, a accesat în urmă cu doi ani fonduri europene pentru achiziționarea a 15 solarii.
Valoarea proiectului ajunge la 38.000 de euro, acesta presupunând nu doar achiziționarea solariilor, ci și a răsadurilor și consultanță și specializare pentru cei implicați. Cele 15 solarii au ajuns la 15 familii din Dumitrița, de etnie romă și română.
Oamenii s-au angajat să aibă grijă de aceste solarii 3 ani de zile. Fructele și legumele produse în solariile din Dumitrița deja au ajuns într-un lanț de magazine din Bistrița-Năsăud, în magazine din Cluj-Napoca, dar și într-o unitate socială din Suceava. Până și hotelul de 5 stele Metropolis s-a arătat interesat de legumele produse în solariile din Dumitrița.
Cei care au primit solarii trăiau deja din cultura plantelor și creșterea animalelor, solariile aducându-le un venit în plus.
„În mare parte, toți au avut o experiență în cultura plantelor. Noi încercăm să facem o agricultură de calitate și am încercat să îi specializăm pe oamenii aceștia. Au fost la cursuri practice de lucrător în cultura plantelor, unde au învățat cum se plantează, când se plantează și ce lucrări se fac”, precizează Cristian Nica, președintele asociației în cauză.
Aceasta a spus că a ales personal familiile care să facă parte din acest proiect, mizând pe cei mai serioși dintre localnicii din Dumitrița, tocmai pentru a se asigura că vor avea grijă de solarii.
„I-am ales pe cei mai serioși, nu am avut altfel cum să fac. Solariile sunt date în administrare. Am vrut cumva să îi responsabilizăm să aibă grijă de solariu. Nu ne putem bate joc de banii aceștia”, a completat Cristian Nica.
Cele 15 familii au intrat repede în horă și și-au pus profitul la bătaie pentru achiziționarea furtunelor pentru picurare, a foliilor pentru culturi și chiar a unui motocultor. De asemenea, tot din profitul obținut de cei care fac parte din acest proiect se vor achiziționa încă două solarii, care vor ajunge la alte două familii.
Chipsuri de legume, „made in Dumitrița”
Pentru ca profitul obținut de oameni să fie mai mare, președintele asociației se gândește să vină pe piață cu noi produse, care deocamdată nu se găsesc în România. Este vorba despre chipsuri de legume.
Sunt luate în calcul și coșurile de alimente, mai ales că în zonă sunt persoane care se pricep și la realizarea de brânzeturi, dar și plantele și legumele premium, care nu prea sunt cultivate în țara noastră și care pot aduce profituri frumușele.