Deşi Direcţia de Fond Imobiliar sau Poliţia Comunitară ar fi putut să-şi mute birourile pe Liviu Rebreanu la numărul 23, fostul spaţiu al gardienilor publici, în cele din urmă, va fi ocupat de Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.
Cel mai probabil din luna iulie, pe pietonalul Liviu Rebreanu, în fostul sediu al gardienilor publici, va funcţiona o grădină de iarnă. Nu e cazul să vă imaginaţi în spatele zidurilor vreo terasă pentru vremurile friguroase sau cine ştie ce locuri pentru servit mese calde. Dimpotrivă. Va fi un loc destinat artei. Doi se bat, iar al treilea câştigă.
Primăria Bistriţa avea mai multe variante pentru sediul de pe pietonal, însă ideea de a oferi o „casă nouă” expoziţiilor de artă plastică sau de fotografie şi întâlnirilor Cenaclului Conexiuni a avut câştig de cauză.
Dorel Cosma, directorul instituţiei, a declarat pentru Bistriţeanul.ro că este vorba de un spaţiu cultural destinat micro-grupurilor.
„Atunci când Centrul Cultural Municipal va intra în renovare totală – cel mai probabil prin iulie – activităţile de mai mică amploare se vor muta într-un nou sediu, pe Liviu Rebreanu, Nr. 23. Vor exista aici inclusiv săli de repetiţii pentru ansamblurile folclorice, reuniuni corale sau concerte de cameră.”
Directorul Casei de Cultură „George Coşbuc” afirmă că nu este vorba despre o destinaţie culturală provizorie: şi după ce se va încheia renovarea actualului sediu al Casei de Cultură, în noul sediu de pe Liviu Rebreanu se vor desfăşura tot activităţi culturale.