Au început lucrările de amenajare și consolidare a drumului județean 172H, Matei-Fântânele-DJ 151. Președintele Radu Moldovan în inspecție pe șantier.
Cu o investiție de peste 13,5 milioane de lei, Consiliul Județean a început modernizarea DJ 172 H Matei-Fântânele-DJ 151.
Finanțarea pentru această investiție a fost asigurată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și de Guvernul României prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală. Lungimea totală a tronsonului de drum este de 11,5 kilometri.
La finalul inspecției, Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan a declarat: A fost o promisiune a mea, încă din anul 2012, că voi face tot posibilul pentru ca oamenii din Fântânele să aibă acces la asfalt până în anul 2016. Mă bucur că am reușit să aduc acest termen mai aproape și cu toate că este vorba de o investiție substanțială, eu unul consider că fiecare leu investit pentru a face mai bună viața oamenilor, este o ivestiție care merită!
CONSILIUL JUDEȚEAN
Purtător de cuvânt,
Ivan Bogdan-Gruia