Angajații celor două firme din București și Cluj care au câștigat licitația pentru elaborarea studiilor necesare reabilitării drumurilor naționale 17 C și D lucrează intens, pentru a finaliza în luna mai, toate actele. Ei sunt deja în teren, unde fac la această oră studiile geo și sondajele necesare întocmirii documentațiilor tehnice.
Conducerea Secției de Drumuri Naționale Bistrița susține că totul se desfășoară fără probleme...
Dealtfel, primarii comunelor prin care trec cele două tronsoane de drum - DN 17 C (Bistrița - Dumitra - Năsăud - Salva - Coșbuc - Telciu - Romuli) și DN 17 D (Beclean - Chiuza - Salva - Năsăud - Rebrișoara - Feldru - Ilva Mică - Sângeorz-Băi - Maieru - Rodna – Șanț) au fost chemați la o ședință la Bistrița unde conducerea județului le-a cerut să sprijine angajații celor două societăți pentru ca aceștia să își facă treaba cât mai repede.
Deși încă din 2013 discuțiile pe tema reabilitării acestor tronsoane de drum au ajuns într-un stadiu avansat, conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale promițând la Bistrița că proiectarea va începe cât de curând, abia în acest an s-a încheiat licitația pentru proiectare.
CNADNR a scos la licitație și anul trecut serviciile de întocmire a expertizei tehnice, a studiilor în teren, proiectare, studiu de fezabilitate, avize şi acorduri, inclusiv asistenţă tehnică acordată beneficiarului pentru reabilitarea DN 17 C și DN 17 D, însă aceasta a fost contestată. În aceste condiții, CNADNR a refăcut licitația și astfel s-au pierdut luni bune...
Totuși, în cele din urmă, luna trecută s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru întocmirea actelor necesare reabilitării DN 17 C și D. Licitația a fost câștigată de două firme din Cluj și București, care se află deja în teren pentru realizarea studiilor și măsurătorilor pentru cei aproximativ 180 de kilometri de drum.
Studiile și lucrările de proiectare vor costa 1,4 milioane de euro, întreaga lucrare fiind estimată la peste 85 de milioane de euro. Termenul de execuţie pentru studii și proiectare este de 90 de zile, astfel că actele trebuie să fie gata până în luna mai.
După finalizarea documentaţiilor, CNADNR poate să depună cererea de finanţare şi apoi să liciteze achiziţia pentru modernizarea celor două drumuri, conducerea CJ sperând ca până la finalul acestui an să fie finalizată și procedura de achiziţie publică pentru lucrările de modernizare a DN 17 C şi DN 17 D.