Inca 8 parcometre vor ajunge in municipiu, asta pentru ca Primaria Bistrita intentioneaza sa achizitioneze noi astfel de aparate. Dupa ce bistritenii s-au plans ca cele patru deja existente sunt prea putine, municipalitatea a luat masuri ...
Incepand din luna martie a acestui an, in zona centrala a municipiului a fost implementat sistemul de parcare cu plata. Pana acum au fost montate patru parcometre care "actioneaza" pe strazile Gheorghe Sincai, Dornei si Piata Centrala. Pentru fiecare dintre aceste aparate, Primaria Bistrita a platit 3.500 de lei.
Un tichet de parcare costa, in functie de perioada de stationare, intre un leu/ora, 5 lei/zi, 30 lei/abonament/luna, 50 lei/abonament pe 3 luni si poate ajunge pana la 120 lei/abonament anual.
Insa, bistritenii s-au plans in nenumarate randuri ca numarul acestor parcometre este prea mic, astfel ca, reprezentantii Primariei Bistrita au luat masuri.
In aceasta perioada se organizeaza o noua licitatie, pentru a gasi o firma care sa ii furnizeze municipalitatii inca 8 aparate de acest gen. Pentru aceasta investitie, acum Primaria Bistrita a alocat din bugetul local 107.000 lei, suma la care se ridica si valoarea estimata a achizitiei celor 8 parcometre.
Astfel ca, dupa ce licitatia se va incheia, in municipiu, vor fi amplasate inca 8 aparate, iar bistritenii care vor parca fara sa isi cumpere bilete risca amenzi usturatoare.
Verificarea detinerii tichetelor sau a abonamentelor se va face de catre agenti al Politiei Comunitare Bistrita, precum si de trei persoane din cadrul Directiei Patrimoniu. Verificarea se va face zilnic, pe zone, iar amenzile nu sunt deloc mici, putand ajunge pana la 1.000 de lei.
In doar trei luni de la aplicarea hotararii Consiliului Local Bistrita care prevede introducerea taxarii parcarilor, bugetul Bistritei s-a “imbogatit” cu 57.500 de lei. Asadar, afacerea este una banoasa ...