De fapt, ţinând cont că este croitor de 45 de ani nu e de mirare că Gheorghe Cozan este atât de apreciat. Interesant este ca majoritatea clineţilor săi sunt aceeaşi, de zeci de ani.

O dată cu trecerea anilor, clienţii lui şi-au adus la el şi copii, care la rândul lor s-au obişnuit să îşi facă hainele la croitorul de pe strada Dornei, „La Gicu”. Aşa se face că aici vin de peste 30 de ani profesori, doctori, avocaţi, procurori dar şi oameni de rând. Atât femei cât şi bărbaţi. Cu femeile este mai greu pentru că sunt mai pretenţioase, însă la cei 60 de ani ai săi, Nea` Gicu, ştie cam toate secretele croiului.

„Chiar dacă moda este schimbătoare, croiul a rămas acelaşi”, spune Nea Gicu. „A dispărut doar trapezul, croiul evazat. Acum se poartă doar hainele strâmte, în rest nu e nimic nou. Fiecare poartă ceea ce îi place şi mai ales ce-i stă bine”.

Din 1990, de când şi-a deschis croitoria pe strada Dornei, lucrează împreună cu un fost coleg de profesională, alături de care a învăţat meseria, Vasile Pieptănaru. Amândoi fac croitorie mixtă: costume, pantaloni, fuste, rochii. De fapt orice se poate lucra din material. Preţurile nu diferă de cele din magazin însă calitatea e însă cu mult peste. Un costum pentru bărbaţi costă 200 de lei iar pentru femei 160 de lei, un pantalon e 50 de lei iar o fustă 35 de lei, toate cu materialul clientului.

Gheorghe Cozan mai face şi ceaprăzărie, mai pe româneşte, confecţionează tot felul de şepci, căciuli, băşti sau chipiuri. A furat această meserie de la un meseriaş din Cluj, pe vremea lui Ceauşescu, fiind trimis de Cooperativa Unirea, unde lucra la vremea aceea. De la el are şi calapodurile speciale pentru ceaprăzărie. Însă acum nu mai are pentru cine lucra. Clienţii l-au c-am părăsit. „Nimeni nu îşi mai face căciulă la comandă. Câţiva bătrâni dar şi ei foarte rar”, spune omul.

Se mândreşte însă că ştie o meserie care este pe cale de dispariţie şi pe care niciun alt bistriţean nu o cunoaşte. Croitoria o iubeşte. Maşinile de cusut Singer, la fel. Chiar dacă sunt vechi de peste 50 de ani, nu le-ar înlocui pentru nimic. Cu ele este învăţat şi cu ele face treabă.

„Cu asta îmi câştig pâinea şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul acesta, că sunt de folos oamenilor”, spune croitorul. Poate coase la maşină şi cu ochii închişi, însă este atent de fiecare dată şi la cel mai mic detaliu pentru ca clientul să fie mulţumit. Zâmbetul de pe buzele unei femei sau al unui bărbat care îmbracă pentru prima dată o haină făcută de el este de mare preţ. Îşi respectă clienţii, îşi ţine promisiunile şi nu minte niciodată.

Pentru el, clientul este stăpânul lui. Acesta e şi secretul pentru care croitoria „La Gicu” este aşa cunoscută şi căutată de bistriţeni.

Lia Sas