1 Martie se apropie cu paşi repezi! Chiar dacă mai sunt doar câteva zile până când vom dărui celor dragi câte un mărţişor, deocamdată niciun comerciant nu a cerut autorizaţie pentru a-şi instala taraba pe spaţiul public.
An de an, în mai multe zone ale oraşului, cum ar fi pietonalul Liviu Rebreanu, Han, Lamă, Decebal sau Gară, comercianţii de mărţişoare îşi instalează tarabele şi îşi aşteaptă clienţii.
Deşi vinerea viitoare este 1 Martie, până la ora actuală la Primăria Bistriţa nu a fost depusă nicio cerere pentru închirierea spaţiului public de către vânzătorii de simboluri ale primăverii.
Cât despre tarifele percepute de municipalitate pentru închirierea domeniului public de către comercianţi, acestea au rămas neschimbate. La fel ca şi anul trecut, se percepe o taxă de 7 lei/metru pătrat/zi, tariful fiind acelaşi pentru orice zonă a oraşului.