Doar 200 de bilete s-au vandut la concertul de colinde al lui Stefan Hrusca, programat pentru aceasta seara la Sala Polivalenta. Pretul mare al biletelor i-a facut pe bistriteni sa stea si sa-i asculte colindele acasa, pe CD.
Stefan Hrusca se afla din data de 12 noiembrie intr-un turneu de colinde prin toata tara. Astazi va fi in judetul nostru. De la ora 16.00 va sustine un concert la Beclean, iar de la ora 19:30 va fi la Bistrita, la Sala Polivalenta.
Pretul unui bilet la concert este de 50 de lei pentru un loc in sala (in lateral sau in partea de sus a salii) si 60 de lei pentru cei care vor un loc central. Bistritenii, fani a lui Stefan Hrusca s-au inghesuit sa-si cumpere bilete dar la auzul pretului cei mai multi dintre ei s-au intors acasa.
Astfel ca din cele 800 de bilete scoase la vanzare doar 200 au fost cumparate. Organizatorii spera ca pana deseara sa se mai vanda macar 100 de bucati.
“Am inteles ca in alte orase din tara s-au epuizat toate biletele. Bineinteles, nu poti compara Bistrita cu orasele mari, dar daca pretul era mai mic, sigur se epuizau si la noi pentru ca multi au venit sa cumpere, dar li s-a parut prea scump. Pana deseara cred ca o sa se mai vanda cam 100 de bucati pentru ca am primit telefoane de la oameni din diferite sate care au spus ca vor veni la concert si sa le tinem bilete in cazul in care se vand foarte multe”, spune unul dintre vanzatorii de bilete.