Cristian Ţetcu a fost ales preşedinte al Organizaţiei Municipale a PER Bistriţa-Năsăud, în urma Adunării Generale organizată în data de 03 septembrie 2015. În cadrul acestui eveniment a fost ales Biroul Permanent al Municipiului Bistriţa format din 11 persoane.
Totodată, a fost acordată calitatea de Membru de Onoare a Organizaţiei Municipale pentru activitate meritorie în PER, domnului Pavel Galeş.
Adunarea Generală s-a desfăşurat în cadrul Complexului de agrement de la Sigmir în prezenţa membrilor cu drept de vot din cadrul organizaţiei şi a consilierilor locali.
Prim vicepreşedinte al Biroul Permanent Municipal PER Bistriţa a fost ales Bogdan Iclenzan, consilier local PER.
Cei patru vicepreşedinţi ai biroului sunt Matilda Mariana Gubesch, Marcel Berbecar, Marius Rus şi Maxim Gagea, consilier local PER.
Pentru funcţia de secretar al BPM Bistriţa a fost votată Axinia Pop, iar cele patru funcţii de membrii vor fi ocupate de Ovidiu Paul Ureche, Radu Vulpe, Valer Ioan Rus şi Marian Dan Suciu.
“Astăzi pornim pe un drum nou, un drum cu bune şi cu rele, dar care va fi parcurs în echipă. Vom dezvolta municipiul, însă nu vom neglija în nici un caz activităţile din teritoriu, pentru că în judeţ sunt multe lucruri care necesită atenţia şi sprijinul nostru. Sunt convins că această nouă echipă va convinge. Cei mai mulţi dintre bistriţeni înţeleg că mediul înconjurător suferă şi că moştenirea pe care o lasă generaţiilor viitoare trebuie să fie alta. În acest context ecologiştii sunt vârful de lance. Solicit tuturor celor cărora le pasă, să vină alături de noi, având convingerea că astrfel vom pune piatra de temelie a ceea ce ne dorim cu toţii, o viaţă mai bună.” a afirmat noul preşedinte al Organizaţiei Municipale PER Bistriţa, Cristian Ţetcu.
BPM PER Bistriţa.