Primarul Ovidiu Cretu a declarat ca angajatii Directiei de Servicii Publice se descurca si nu prea cu utilajul de asfaltat achizitionat anul trecut de institutia pe care o conduce la pretul de 150.000 de euro, dar spera ca vor persevera cu timpul.
Astazi, primarul Ovidiu Cretu a declarat ca “sunt mandru de parcarile care s-au facut in cartierul Stefan cel Mare. Astfel de parcari pot fi vazute acum si in Bistrita, nu doar in tarile din Uniunea Europeana”.
Totusi, edilul spune ca exista si mici aspecte care mai trebuiesc puse la punct. “Angajatii Directiei de Servicii Publice din cadrul Primariei Bistrita nu stiu inca folosi utilajul de asfaltat exact cum ar trebui, dar cu timpul vor invata. Exista zone in care au turnat asfalt fara sa tina cont de inclinatia necesara scurgerii apei acumulate in urma ploilor, astfel ca se formeaza balti”, a mai adaugat Ovidiu Cretu.
Anul trecut, Primaria Bistrita a dat nici mai mult nici mai putin de 150.000 de euro pe utilajul “minune”.