Primarul Ovidiu Crețu a fost vizitat astăzi de primarul Dencho Boyadziev, din Razgrad, Bulgaria. Acesta a venit la Bistrița cu ocazia inaugurării Centrului de Artă Populară "Casa cu Lei", în cadrul căruia a fost deschisă și o expoziție cu produse specifice acestei țări, care pot fi cumpărate de doritori.
Cu ocazia vizitei sale, primarul din Razgrad a precizat că se află pentru a doua oară în orașul nostru. Prima dată a fost aici în urmă cu trei ani, iar acum a rămas impresionat de felul în care arată Bistrița și cum au evoluat lucrurile.
El a declarat că apreciază felul în care Ovidiu Crețu și echipa sa reușesc să atragă multe fonduri europene în vederea modernizării orașului și că speră să fie semnat oficial un acord de parteneriat între cele două orașe, cât mai curând.
La rândul său, Crețu consideră că un astfel de parteneriat ar fi benefic pentru ambele orașe, mulțumindu-i lui Boyadziev pentru vizita sa.