Atât în primul mandat, cât şi în al doilea, Ovidiu Creţu a vorbit foarte mult despre proiect Wonderland. Primarul visează de ani buni să amenjeze un loc în care bistriţenii şi nu numai să îşi poată petrece timpul liber. El vrea chiar şi o pârtie de schi, cu toate că în zonă nu prea este zăpadă, soluţia perfectă fiind tunurile de zăpadă artificială.
În fostul poligon al Armatei, aflat la Unirea, primarul Bistriţei vrea să amenajeze un complex multifuncţional dotat cu bazine de înot, sală polivalentă, terenuri de sport, complex SPA, magazine, hotel, terase, restaurant, baruri şi chiar o pârtie de schi.
Edilul a vorbit tot mai mult în ultima perioadă despre domeniul schiabil pe care doreşte să îl amenajeze la Bistriţa, iar pentru asta este dispus să facă şi un credit.
Primarul spune că o astfel de investiţie este necesară pentru că ar atrage mulţi turişti pe de-o parte şi pe de altă parte bistriţenii care iubesc sporturile de iarnă ar avea ocazia să le practice la ei acasă. Creţu nu este îngrijorat de faptul că în Bistriţa în ultimii ani nu a fost foarte multă zăpadă.
"An ca acesta este unul la 20 de ani, aşa spun meteorologii! Un an extrem de sărac în zăpadă. Problema este că la noi şi temperaturile sunt foarte ridicate. Anii trecuţi, dacă am fi avut obiectivul realizat, am fi putut să schiem pentru că şi această pârtie, ca toate celelalte din staţiuni, va fi dotată cu instalaţii de zăpadă artificială. Nu îşi mai permite nimeni să se bazeze exclusiv pe zăpada naturală. În urmă cu trei ani, una dintre cele mai mari staţiuni, Ischgl, a început sezonul, de Crăciun, cu 100% zăpadă artificială pe aproximativ 160 de kilometri de pârtie", declara primarul într-o conferinţă de presă.
Pentru amenajarea unei pârtii de schi ar fi necesară o investiţie de aproximativ 20 de milioane de lei.