Ovidiu Crețu riscă să piardă mandatul de primar al Bistriței. Acesta a fost găsit incompatibil pentru o chestiune minoră și până acum a pierdut pe toate căile de atac. Ultima speranță: un rezultat favorabil la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cauza de INCOMPATIBILITATE a lui Crețu s-ar putea judeca peste trei ani, pe final de mandat sau peste câteva săptămâni, în funcție de numărul de dosare de pe rolul instanței (a se citi INTERESE).
http://www.bistriteanul.ro/primarul-a-pierdut-la-curtea-de-apel-cluj-lupta-cu-ani-cretu-face-recurs-la-inalta-curte-de-casatie-si-justitie-1390307382445.html
Din umbră se încălzesc șefii de filială: Alexandru Bria (PSD) și Dorin Dobra (PNL). Lupul Liviu Rusu își pune la bătaie experiența și aruncă fumigene cu o eventuală candidatură pentru fotoliul de primar.
Alexandru Bria – notarul PSD-ist e în cărți și e omul lui Crețu. Primarul l-a lăsat în locul său la șefia organizației municipale pe care a predat-o ca răzbunare pentru că Radu Moldovan l-a sfidat și a impus-o pe Doina Pană candidat la parlamentare. Cu toate că viceprimarului Avram i se putea oferi onorific funcția de șef de filială, s-a preferat varianta Bria, un candidat care ar putea crește din punct de vedere electoral.
Puncte FORTE:
- tinerețea, renumele familiei și educația juridică
- s-ar bucura de susținerea lui Crețu și a lui Radu Moldovan ( se spune că Bria are la activ câteva partide de vânătoare împreună cu președintele CJ)
-
are în spate o organizație puternică, ce l-ar susține necondiționat
-
e bine-cotat între grupurile de afaceriști ce ar avea interese să finanțeze campania electorală
-
are experiență în campaniile electorale, pe care le-a coordonat din umbră
-
Crețu ar garanta pentru el în fața electoratului de stânga și ar face astfel un transfer de imagine
-
NU are scheleți în dulap, adică nu a fost implicat în scandaluri
Puncte SLABE:
- NU are un limbaj public adecvat
-
apariții media foarte puține. Câteva conferințe de presă și cam atât
-
NU cunoaște administrație
-
NU are proiecte care să-i aparțină, deși a avut pârghii în acest sens, fiind la al doilea mandat de consilier local
Dorin Dobra - parlamentarul liberal se încălzește deja pentru scaunul de primar. I s-a dat pe tavă Organizația Municipală a PNL încă din vară și speră să intre în administrația locală.
Puncte FORTE:
-
politician educat, venit de la catedră, deci poate fi pe placul tinerilor
-
are un mandat de parlamentar, care îl ajută la notorietate
-
experiență în campaniile electorale, însă NU în mediul urban
Puncte SLABE:
-
limbaj ELITIST, greoi și plictisitor
-
fără cunoștințe de ADMINISTRAȚIE
-
fără proiecte care să-i aparțină (câteva ieșiri sterile Biblioteca județeană – lobby expirat pentru ca instituția să aibă un sediu și Dracula Land pe Valea Bârgaielor – proiect mort din fașă)
-
inconsecvent și imatur: ca senator a susținut Roșia Montană, apoi s-a sucit și s-a împotrivit proiectului; respectiv atacuri de gherilă la colegii de partid (la Andrei Rusu, cu asfaltările făcute în bătaie de joc de către L.D.P)
-
NU poate avea priză la pensionari și electoratul slab-educat
-
Mandatul de parlamentar e cu dus-întors. Promisiunile neonorate îl pot costa la capitolul imagine
-
NU dă dovadă de FORȚĂ în organizație, într-un partid dirijat evident de Țintean
-
Lipsa de pragmatism a unui lider se face simțită. Cu toate criticile liberalilor, organizația a stat cinci ani în umbra lui Crețu și își asumă oarecum eșecurile primarului
Liviu Rusu și-a anunțat candidatura pentru alegerile din 2016 și ar putea fi o variantă din partea PDL sau cu susținerea PDL. Electoratul de dreapta cu care Botiș a mers în Parlament s-ar putea regăsi în voturile pro-Liviu Rusu.
Vezi aici interviul cu Liviu Rusu, unde a anunțat că e pregătit să ia Primăria Bistrița, la o adică:
http://www.bistriteanul.ro/vezi-un-interviu-incendiar-cu-liviu-rusu-ii-declara-razboi-total-lui-ioan-oltean-care-a-devenit-%E2%80%9Cun-actor-prost-1385153286162.html
Avantaje:
-
personaj cunoscut
-
cunoaște administrație
-
are proiecte de anvergură implementate în județ: peste 200 de kilometri de drum asfaltat, master-planul de apă-canal, proiectul deșeurilor etc.
-
personalitate puternică, greu de controlat
-
experiență în campaniile electorale și în jocurile de culise pentru formarea majorității
-
ar fi o variantă pentru cei care NU vor Crețu la primărie, dar nici nu ar risca pe un primar tânăr, fără experiență
Puncte SLABE:
-
Lipsa unui partid care să-l susțină: grupul pro-Oltean din PDL nu mai prezintă GARANȚII. La comandă, ar putea oricând prefera varianta Dobra și să mearg-apoi în alianță cu liberalii, având în vedere conflictul mocnit Rusu-Oltean
-
Scandalul DNA ar fi muniție grea pentru contra-candidați
-
Apartenența de PDL, partid care se dezintegrează și a ieșt șifonat la nivelul orașului, prin scandalurile din timpul guvernării anterioare
-
O oarecare asociere cu Ioan Oltean NU i-ar fi de folos (Oltean stă foarte prost la încredere, în afara colegiului său)
-
PDL poate risca un candidat-surpriză: Doris Moldovan sau Alin Seserman, lucru care ar lua din voturile lui Liviu Rusu.
-
Stă în umbră cam de multișor, probabil până când se încheie cercetarea DNA
Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție menține deciziile instanțelor inferioare, starea de incompatibilitate îl poate costa pe Crețu scaunul de primar, înainte de finalul mandatului. Cei trei mușchetari ar fi varianta de REZERVĂ pentru Primăria Bistrița, în cazul în care Ovidiu Crețu este scos din schemă subit.