Accidentul a avut loc în Dumitra, în zona unei treceri de pietoni. Copilul a fost agăţat cu oglinda de şoferul autoutilitarei şi a căzut pe beton. În urma impactului acesta s-a ales cu un traumatism puternic la cap şi în aceste momente medicii se luptă pentru a-i salva viaţa.
O familie din Dumitra trece prin clipe grele după ce un copil de 11 ani a fost grav accidentat în această dimineaţă. Aflat pe marginea carosabilului acesta a fost agăţat, în timp ce încerca să treacă strada, de o autoutilitară.
Copilul a fost izbit de carosabil şi s-a lovit foarte tare la cap. Medicii sosiţi la faţa locului i-au dat primele îngrijiri după care l-au transportat la spital.
Se pare că starea micuţului este foarte gravă, acesta fiind în comă profundă. Medicii de la spital fac toate eforturile pentru a-l salva.
Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Bărbatul s-a ales cu un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală.