E săptămâna în care școala e altfel și copiii din oraș au luat astăzi cu asalt Casa Argintarului, acolo unde în aceste zile este găzduită expozița de piese LEGO Brickenburg. Expoziția a ajuns la a VII-a ediţie (a IV-a de primăvară). VEZI ce machete lego au admirat copiii:
Machete cu clădiri, nave spaţiale, maşini, monumente, trenuri şi multe alte exponate sunt prezente într-o expoziție găzduită începând de astăzi la Casa Argintarului de pe str. Dornei din Bistrița. Expoziţia de primăvară Brickenburg și-a propus să-i cucerească nu numai pe cei mici, ci și pe adulții din oraș pasionați de construcțiile LEGO.
În premieră internaţională la o astfel de prezentare, machetele au fost realizate la faţa locului. La cea mai mare machetă, care înfăţişează păduri defrişate, trenuri, elicoptere, oameni, munţi, s-a lucrat timp de trei zile, de vineri până duminică. A fost nevoie de 10 oameni pentru ca lucrarea să arate impecabil.
„Săptămâna Altfel” a adus sute de copii din toată Bistriţa la expoziţie, iar micuţii au avut zâmbetul pe buze permanent. Exclamațiile celor mici se auzeau la tot colțul.
Coordonatorul expoziţiei, Tony Tocaci, este mândru de cum arată noile machete prezentate în expoziție, dar cel mai mult îl încântă faptul că este iubit de toţi copiii. Până la urmă e omul care face jucării care le colorează copilăria.
Tony Tocaci ne-a povestit şi despre modul în care se asamblează aceste exponate, iar astfel am aflat că unele dintre ele sunt modulare altele fiind construite de la zero. Atât preşcolarii, cât şi elevi claselor primare s-au declarat foarte mulţumiţi de cum arată „jucăriile” şi mulţi dintre ei și-au promis că se vor întoarce în zilele următoare cu părinţii pentru a-şi cumpăra propriile piese de LEGO.
La expoziţie s-a amenajat şi un stand cu produse de vânzare pentru cei interesaţi şi, inevitabil, mulți părinți vor băga mâna adânc în buzunar pentru a le face o bucurie celor mici.