Zi istorică pentru Colegiul Naţional Liviu Rebreanu! Primul ministru, însoţit de trei miniştrii ai Cabinetului Ponta au ajuns în sala de festivităţi a şcolii unde a fost semnat contractul de finanţare pentru campusul şcolar.
Încă din 2007 se aştepta punerea în practică a acestui proiect însă până acum nu au existat bani pentru efectuarea lucrărilor.
Licitaţia pentru această lucrare a fost câştigată de Mis Grup iar termenul de execuţie este de 15 luni.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 7 milioane de euro din care 5,2 milioane de euro sunt bani care vin de la Ministerul Dezvoltării şi 800.000 de euro reprezintă finanţarea locală.
Cu aceşti bani la CN Liviu Rebreanu vor fi construite mai multe clădiri unde vor învăţa elevii iar internatul va fi transformat în minihotel. Se vor construit aici şi o sală de sport și un centru de documentare și informare, va avea loc reabilitarea parcului dendrologic, amenajarea unei săli de sport polivalentă, a unor noi terenuri de sport.
Contractul de finanţare a fost semnat astăzi în prezenţa premierului Victor Ponta de Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice şi de primarul Bistriţei Ovidiu Creţu.