Gavrilă Filip va ajunge în sala de judecată unde ar putea primi o condamnare pentru contrabandă. Bărbatul deţinea 10.000 de ţigarete pentru care nu avea acte de provenienţă şi a fost prins.
Deţinere sau comercializare de produse accizabile supuse marcării fără a fi marcate în afara antrepozitului fiscal şi contrabandă sunt acuzaţiile pe care procurorii i le aduc unui bistriţean.
Într-un comunicat remis presei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud se arată că „în data de 31.08.2012, a deţinut la domiciliu, peste 10.000 tigarete, cunoscând că trebuie supuse regimului vamal, şi că provin din contrabandă, intentionând să le valorifice, constând într-un prejudiciu de peste 21.000 lei”.
Gavrilă Filip va ajunge în faţa judecătorilor şi riscă o condamnare la închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru acuzaţiile care i se aduc.