135 de pachete de tigari si 268 de litri de bauturi spirtoase! Este marfa pe care au confiscat-o politistii, in acest sfarsit de saptamana, in urma a doua perchezitii domiciliare care au avut loc pe raza localitatii Maieru.
Judecatorii bistriteni au emis toate autorizatiile necesare pentru a putea fi efectuate doua perchezitii domiciliare in localitatea Maieru. Perchezitiile au avut loc in acest sfarsit de saptamana, iar politistii au confiscat de la N.R.D., din Maieru, mai multe produse pe care le detinea fara a avea toate documentele legale asupra lor.
“Cu aceasta ocazie a fost identificata cantitatea de 135 pachete tigari (2.600 tigarete) de provenienta Ucraina si 268 litri bauturi spirtoase, fara documente legale de provenienta. Valoarea estimativa a marfurilor identificate si ridicate in vederea confiscarii este in cuantum de 6 500 lei”, se arata intr-un comunicat remis presei de catre reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud.
Politistii fac in continuare cercetari in acest caz.